Confidenţialitate


VERIFICAT DE EUROPA FM | E sau nu România pe ultimul loc în UE la servicii publice digitale? – AUDIO


VERIFICAT DE EUROPA FM | E sau nu România pe ultimul loc în UE la servicii publice digitale? – AUDIO

România este țara paradoxurilor.

Avem de două ori mai mulți abonați la servicii performante de internet decât media europeană, dar suntem ultimii când vine vorba de afaceri online și de servicii publice digitale.

O spune ministrul Comunicațiilor, Lucian Șova, într-un interviu acordat Telekom tv.

„Încerc să adaptez funcționarea Ministerului, astfel încât să putem să pretindem și noi, la un moment dat, că economia digitală începe măcar să funcționeze și în România. Știu că, din această perspectivă,  evaluările Uniunii Europene ne așază pe ultimul loc în Europa, chiar mai rău și decât Bulgaria”, susține ministrul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Europa FM a verificat dacă România este, într-adevăr, atât de departe de restul țărilor europene, cum spune ministrul Comunicațiilor.

Un circuit mai ieftin și mai facil al banilor prin folosirea internetului  și a noilor tehnologii. Așa s-ar rezuma economia digitală. Că e vorba de comerț electronic, de tranzacții bancare online, de centre digitale pentru companii sau de o relație la distanță cu statul, toate se rezumă, nu doar la o rețea de calculatoare care să lege coerent instituțiile publice de privați, ci și la existența unor aplicații performante și a unor baze de date accesibile unui public larg.

Ce nu spune ministrul Comunicațiilor e că în clasamentul țărilor europene, România este din acest punct de vedere, constant, pe ultimul loc. Indexul pentru 2017 al pentru economia și societatea digitală (DESI) în statele Uniunii Europene confirmă poziția codașă, în ciuda faptului că România are al doilea cel mai mare număr de abonamente la servicii în bandă largă de mare viteză între cele 28 de țări membre.

Ce ne trage înapoi? Răspunsul vine din tot din cifre. În jur de 70% dintre români folosesc internetul ca să citească știri, să joace jocuri sau pentru apeluri video, dar numai 8% fac plăți bancare online. La fel de reticenți sunt când vine vorba de cumpărături pe internet.

Lipsei de încredere în tranzacțiile online i se adaugă serviciile publice digitale extrem de precare și investițiile infime ale statului în această direcție. Dacă plata taxelor, prescripțiile medicale online, cataloagele școlare electronice sunt o realitate curentă în multe țări europene, la noi sunt aproape inexistente. Guvernele au făcut eforturi mai mult pe hârtie, iar aplicațiile fie lipsesc, fie sunt lansate și abandonate, precum cele din proiectul GovITHub.

În Europa, jumătate dintre utilizatorii de internet folosesc curent formulare online în relația cu autoritățile publice; în România o face doar una din zece persoane.

O explicație pentru decalajul uriaș față de Danemarca, aflată pe primul loc în același top, apare într-un studiu recent făcut de un grup bancar în țările din Est. Există state europene, arată studiul, în care digitalizarea scăzută se asociază cu un nivel ridicat al corupției.

Trăgând linie, afirmația ministrului Comunicațiilor, Lucian Șova, că România se află, în privința economiei digitale, pe ultimul loc în Europa este ADEVĂRATĂ.

 

 


Ultimele stiri
SUA: Polițiștii ICE din Minneapolis vor fi dotați cu camere audio-video portabile, o măsură cerută de democrați după…

Arad: Un polițist rutier a fost ridicat de pe stradă de DGA, suspectat că ar fi cerut bani…

Arad: Numărul călătoriilor cu tramvaiul ar putea crește cu până la 30%, dacă va fi introdus transportul gratuit.…

Sibiu: Doi frați au murit după ce au căzut într-un pârâu din apropierea casei | AUDIO

Gorj: Un angajat al Inspectoratului Școlar Județean, cercetat pentru infracțiunea de corupere sexuală a unui minor | AUDIO

Profesorul universitar Ciprian Mihali, despre refugiul tinerilor pe rețelele de socializare: Este posibil să fie o formă de…

Gorj: Cei trei agresori ai bărbatului din Târgu Jiu, printre care și un minor de 17 ani, arestați…

Sorin Grindeanu, despre posibilitatea unui guvern minoritar: „Din punctul nostru de vedere, nu se poate”. Dacă PSD iese…

Un parlamentar a cerut schimbarea numelui grupului parlamentar POT în „Uniți pentru România”. Măsura este contestată de Anamaria…

Premierul Ilie Bolojan a câștigat bătălia din interiorul PNL cu Hubert Thuma, după alegerea reprezentanților partidului în Camera…