Confidenţialitate


Vaslui: Două fete violate de tatăl lor


Polițiștii și reprezentanții Direcției pentru Protecţia Copilului Vaslui fac cercetări în cazul a două surori care ar fi fost violate de tatăl lor. Fetele în vârstă de 14 respectiv 19 ani, se aflau în grija bărbatului după ce mama lor a plecat de acasă

 

Bărbatul în vârstă de 52 de ani, din localitatea vasluiană Obârşeni, este cercetat în stare de libertate de către poliţişti pentru viol. El este acuzat că ar fi abuzat sexual cele două fiice, una dintre ele având retard mintal grav. Potrivit anchetatorilor, prima care ar fi fost agresată a fost tânăra de 19 ani, după ce mama celor două surori a plecat de acasă în toamna acestui an, având o relaţie cu un alt bărbat. Reprezentanţii Primăriei au sesizat poliţia în acest caz, iar fata a fost preluată de asistenții sociali și internată într-un centru pentru victimele violenţei.

Ulterior şi fata de 14  ani, a fost internată în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat Bârlad, după ce tatăl său ar fi încercat să o abuzeze sexual. Polițiștii au dispus efectuarea unor expertize medicale pentru a se stabili dacă infracţiunea de viol se confirmă.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Cupa Mondială

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Nicușor Dan: „Nu se pune problema raționalizării carburanților”. Președintele va promulga legea bugetului pe anul în curs după…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu