Confidenţialitate


Valeriu Zgonea ar fi intervenit pentru fiica afaceristului buzoian, Dumitru Dobrică


Fiica fostului consilier judeţean de la CJ Buzău Dumitru Dobrică, Ionela Viorela Dobrică, este cea pentru care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a intervenit la mai mulţi funcţionari publici pentru a fi numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi ulterior subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor.

Ionela Dobrică, în prezent deputat, a declarat că numirea ei ”în funcţia de subsecretar de stat a fost făcută la propunerea PSD şi a respectat toate prevederile legale”, iar ea nu are, în acest moment, ”nicio calitate” în dosarul DNA.

”Am primit mai multe întrebări legate de dosarul DNA în care sunt citaţi Valeriu Zgonea şi tatăl meu, Dumitru Dobrică. Numirea mea în funcţia de subsecretar de stat a fost făcută la propunerea PSD şi a respectat toate prevederile legale. Nu cunosc nimic în legătură cu lucrurile care sunt scrise de DNA în comunicatul referitor la acest dosar. În acest moment nu am nicio calitate în dosar. Am încredere în corectitudinea justiţiei în România”, a declarat, astăzi, pentru News.ro, Ionela Dobrică.

Ionela Dobrică este fiica fostului consilier judeţean al CJ Buzău, Dumitru Dobrică, cel care este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă în acelaşi dosar ca Valeriu Zgonea.

Tânăra are 27 de ani şi a fost aleasă deputat de Buzău în decembrie 2016, din partea PSD.

Conform fişei de candidat la alegerile parlamentare din 2016, Ionela Dobrică a absolvit Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, în 2012, iar în 2015, cursuri postuniversitare de Politică Externă şi Diplomaţie, la Institutul Diplomatic Român.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează