Confidenţialitate


Valea Jiului: O companie a decopertat o porțiune de drum și a luat asfaltul înapoi, după ce nu și-a primit banii pe lucrare


Valea Jiului: O companie a decopertat o porțiune de drum și a luat asfaltul înapoi, după ce nu și-a primit banii pe lucrare

Unic în România. Supărați că nu au primit banii pe lucrarea efectuată, reprezentanții unei firme care au turnat asfalt pe o porțiune de drum, și-au luat asfaltul înapoi. S-a întâmplat în orașul Aninoasa din Valea Jiului.

O bucată asfaltată de pe un drum din orașul Aninoasa a fost decopertată de firma care a făcut lucrarea, lăsând strada neasfaltată, din cauza banilor.

În fapt, lucrarea respectivă face parte dintr-o investiție mai mare de extindere a rețelelor de apă și canalizare, câștigată de două societăți comerciale din Hațeg și Deva.

Inițial, cele două firme s-au înțeles să contribuie fiecare cu câte jumătate din cheltuieli, dar la finalizarea lucrării una dintre ele nu a mai fost de acord cu suma, iar pentru că nu s-a înțeles la bani cu partenera sa de afaceri, tot ce a lucrat a stricat. Mai exact, porțiunea de drum pe care a asfaltat-o a decopertat-o luându-și asfaltul.

Primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca susține că operatorul de apă din Valea Jiului, care e beneficiarul lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare, trebuie să găsească soluții pentru a aduce strada la forma inițială, în caz contrar li se va face denunț penal.

Pe de altă parte, directorul societății de apă Cristian Ionică, susține că societatea constructoare cu care are contract a fost notificată să-și execute lucrarea și să rezolve problema într-un termen cât mai urgent astfel încât să aducă terenul la forma inițială.

Foto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Citește și: Segmentul Sibiu-Boița, singurul sector de autostradă ce ar mai putea fi deschis anul acesta. Acum arată acum stadiul lucrărilor | VIDEO


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi plasat în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează