Confidenţialitate


Vaccinarea cu două doze din serul Pfizer “nu protejează suficient” împotriva tulpinii Omicron, anunță compania


Vaccinarea cu două doze din serul Pfizer “nu protejează suficient” împotriva tulpinii Omicron, anunță compania

Compania Pfizer a transmis în mod oficial că vaccinarea cu două doze din serul său “nu protejează suficient” împotriva infectării cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2, însă după a treia doză nivelul de protecție este comparabil cu cel oferit la variantele anterioare ale virusului.

Pfizer și BioNTech au anunțat, printr-un comunicat de presă, că nivelul de anticorpi împotriva variantei Omicron este, în medie, de 25 de ori mai redus în rândul persoanelor care au primit două doze de vaccin, comparativ cu titrurile de neutralizare observate după două doze împotriva virusului de tip sălbatic. Asta indică faptul că două doze “ar putea să nu fie suficiente pentru a proteja împotriva infecției cu varianta Omicron”, spun reprezentanții Pfizer și BioNTech.

Cele două companii au făcut anunțul după ce au colectat datele obținute la o lună după primirea celei de-a a treia doze de vaccin BNT162b2. Acestea au arătat că nivelul de anticorpi eficienți împotriva Omicron este comparabil cu cel observat la persoane vaccinate cu două doze, împotriva virusului de tip sălbatic.

Probele au fost prelevate la trei săptămâni după administrarea celei de-a doua doză și la o lună după administrarea dozei suplimentare (booster).

“Deși două doze de vaccin pot oferi în continuare protecție împotriva bolilor severe cauzate de tulpina Omicron, este clar din aceste date preliminare că protecția este îmbunătățită cu o a treia doză din vaccinul nostru. Vaccinarea rămâne cel mai bun curs de acțiune pentru a preveni răspândirea Covid-19”, a declarat Albert Bourla, președinte și director executiv al Pfizer.

Pfizer și BioNTech au mai transmis că lucrează în prezent la dezvoltarea unui vaccin adaptat pentru varianta Omicron. Acesta va fi disponibil începând din luna martie, dacă va fi necesar, mai spun cele două companii.

Citește și: Cercetătorii anunță descoperirea unei noi variante de Omicron, ce nu poate fi semnalată prin testele PCR ca tulpina standard


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează