Confidenţialitate


USR-PLUS nu se teme de guvernare, dar nu vrea înțelegeri pe termen scurt


USR-PLUS nu se teme de guvernare, dar nu vrea înțelegeri pe termen scurt

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, susține că Alianța din care face parte poate intra „mâine” la guvernare, dar pe proiecte politice, nu „pe cârpeli și înțelegeri pe termen scurt”.

„Ar fi oportunism să intrăm într-o guvernare care nu are niciun fel de susținere”, l-a completat Dan Barna.

Cei doi au fost, duminică, în vizită electorală la Iași.

„De asta are nevoie România, nu de cârpeli și de înțelegeri pe termen scurt. (…) Nu ne este teamă să ne asumăm acest lucru mâine, intrăm la guvernare dacă e cazul, dar să avem condițiile să ne punem în aplicare obiectivele. Dacă am avea susținere în Parlament pentru obiectivele noastre politice, eu unul mi-aș asuma această responsabilitate. Vi se pare că e cazul în Parlamentul actual? Vi se pare că se discută de obiective politice?”, a spus Dacian Cioloș.

În opinia acestuia, „să spui că vei constitui o majoritate e o iluzie”.

„Cu cine? Cu partea din PSD care a votat pentru legile Justiției, împotriva statului de drept? Cu partea din PSD și din ALDE care a împărțit bani ca să își mențină susținerea locală? Ca să închei: da, eu unul sunt gata să îmi asum guvernarea pe un program foarte clar pentru care vreau să am certitudinea că există susținere în Parlament. Fără susținere, acel Parlament trebuie să plece”, a adăugat liderul PLUS.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…