Confidenţialitate

Urmează-ţi Visul | Manuela şi copiii ei şi-au schimbat domiciliul de 9 ori în ultimii 10 ani

Marian, în vârstă de 10 ani, a trecut prin şase centre sociale şi acum, locuieşte cu mama şi sora lui, într-un apartament cu chirie. De fapt, e a treia chirie în ultimii 3 ani.

Schimbările dese, inclusiv de grădiniţe şi şcoli, şi-au lăsat amprenta asupra lui Marian. E un copil foarte matur şi, printre altele, şi-ar dori să nu o ia de la capăt în viitorul apropiat. Lipsa tatălui a făcut din el bărbatul familiei şi o protejează cât poate pe sora lui. Alicia are 6 ani şi a trecut prin mai puţine schimbări. De altfel, se şi simte că, din acest punct de vedere, a avut mai mult noroc decât fratele ei.

“Aveam un prieten şi ne jucăm. Ne plăcea același lucru și eram cei mai buni prieteni. – Și cum în cheamă şi unde e? – Ionuț, dar nu știu nimic de el de câțiva ani. – Acuma, eu nu-ți doresc chestia asta. Dar te-ai gândit cum ar fi să te muți din nou. Păi, m-am gândit de multe ori și ar fi și mai greu”, a spus Marian.

Marian e în clasa a IV-a şi până acum, a schimbat două şcoli şi două grădiniţe. Lista centrelor sociale şi a apartamentelor cu chirie în care a locuit împreună cu sora şi mama lui este mult mai lungă.

“De câte ori v-aţi mutat? Mai ştie cineva? – Ah… De multe ori… Ei i-a fost uşor, pentru că la grădiniţă îţi faci uşor prieteni. Dar când te-ai stabilit deja cu nişte copii la şcoală şi pur şi simplu te muţi în alt loc şi nu îţi mai vezi prietenii, e greu. Dar până la urmă, mi-am făcut prieteni şi aici”, recunoaşte Marian.

Fără centrele de protecţie pentru mame şi copii, Marian, sora şi mama lui ar fi putut ajunge pe străzi. Sunt recunoscători pentru tot ajutorul primit, dar un centru social, oricât de bun, nu e un cămin adevărat.

“Păi, eram foarte mulţi oameni şi nu puteam ieşi decât cu bilete, pe care trebuia să le ceară mami. Era un singur televizor pe care se certau toţi copiii”, îşi aminteşte Marian.

“Depinde şi de centru. În ultimul în care am fost era cel mai ok. În celelalte, erau şi persoane needucate. Făceau gălăgie, mizerie”, spune Manuela.

Şi mai spune Manuela, fiica ei de 6 ani are amintiri legate de un singur centru maternal. Aşa se explică, fie şi parţial, de ce Alicia e un copil mult mai vesel decât Marian.

Eu am auzit că îţi place să dansezi, să pictezi… Ce îți place cel mai mult? – Să cânt. – Ce îţi place să cânţi tu cel mai mult? – Colinde. – Aha… deci să cânți, să dansezi, să desenezi… Am văzut niște desene frumoase. Ale cui sunt? – Ale mele. Exersăm să îmi iasă Zână Toamna că trebuia să fac la școală, când era toamna”, spune Alicia.

Preocupări normale pentru un copil de clasa pregătitoare. Marian, în schimb, are alte pasiuni.

Care e materia ta preferată? – Matematica. De ce? –  Că îmi place să calculez şi mi se pare foarte interesantă. Şi îmi place să descopăr matematic”, mărturiseşte Marian.

Pentru zâmbetul copiilor ei, Manuela ar face orice sacrificiu. Femeia nu are un venit stabil şi totuşi, copiii Marian şi Alicia merg la şcoală, au haine curate şi rechizite şi învaţă bine.

Şi mai au ceva: exemplul personal al unei mame care s-a ambiţionat să dea bacalaureatul şi să intre la facultate la 35 de ani, convinsă fiind că un om educat se poate ridica prin forţe proprii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom