Urmărire penală pentru crime contra umanităţii, în cazul celor 3 partizani anticomunişti împuşcaţi de Securitate

Procurorii militari au început urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, în cazul celor trei partizani anticomunişti ucişi în martie 1949 în judeţul Alba şi ale căror oseminte au fost descoperite în urmă cu mai bine de o săptămână.

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize pentru a stabili cu exactitate identitatea celor ucişi şi modul în care au murit.

Parchetul General a anunţat, vineri, că procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii ”într-o cauză având ca obiect sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cu privire la uciderea prin împuşcare, la data de 08.03.1949, de către efective din trupe de securitate şi cadre operative din structurile teritoriale aparţinând Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, în locul denumit Gogoloaia, situat pe Valea Cricăului sub muntele Piatra Craivii, a luptătorilor anticomunişti Ş.P., N.M. şi C.P.”.

”Cadavrele acestora au rămas la locul confruntării până în data de 14.03.1949, când au fost înhumate de către un localnic într-o groapă săpată pe marginea unui pârâu dintr-o zonă împădurită, denumită popular «Pârâul Popii», arată procurorii.

Potrivit acestora, în timpul anchetei s-a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului de către o echipă complexă condusă de procurorul militar de caz, fiind idenficat ”un mormânt în care se aflau trei schelete umane, la o adâncime medie de 0,50 metri, prezumate ca aparţinând defuncţilor Ş.P., N.M. şi C.P.”.

”Prin ordonanţă s-a dispus de către procurorul militar: exhumarea celor trei rămăşiţe cadaverice umane; efectuarea expertizelor medico-legale, în vederea stabilirii cauzei medicale a morţii; efectuarea unei expertize medico-legale antropologice”, mai anunţă procurorii.

O echipă de istorici şi arheologi de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a descoperit, în 22 august, în comuna Cricău, din judeţul Alba, la o adâncime de doar o jumătate de metru, rămăşiţele pământeşti a trei partizani anticomunişti ucişi în 1949 de trupele fostei Securităţi.

Coordonatorul investigaţiilor arheologice, arheologul Gheorghe Petrov, a declarat, pentru News.ro, că rămăşiţele pământeşti ale celor trei partizani au fost găsite, pe baza unor informaţi adunate în ultimii ani ,într-o groapă comună, aflată pe raza comunei Cricău, osemintele fiind înhumate la o adâncime de aproximativ o jumătate de metru.
Petrov a spus că aceasta este „cea mai superficială” înhumare pe care echipa de cercetători, istorici şi arheologi a întâlnit-o de când lucrează pentru a identifica locurile în care au fost îngropaţi partizanii anticomunişti.

Potrivit unui comunicat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, acţiunea desfăşurată în comuna Cricău, din judeţul Alba, a avut ca scop deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Ştefan Popa, Nicolae Moldovan şi Cornel Pascu, care au murit la 8 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupe şi cadre operative ale Securităţii.

Cercetătorii au stabilit că Ştefan Popa era conducătorul uneia dintre formaţiunile din zona Munţilor Apuseni care s-au opus regimului comunist.

După confruntarea armată din 4 martie 1949 de la Bistra (zona Groşi), judeţul Alba, când organizaţia anticomunistă Frontul Apărării Naţionale, condusă de maiorul Nicolae Dabija, a fost destructurată, Securitatea a întreprins o serie de ample acţiuni pentru capturarea partizanilor care au reuşit să scape din acea înfruntare, precum şi pentru arestarea tuturor celor care i-au susţinut.

În această campanie represivă, un obiectiv important al Securităţii l-a constituit anihilarea grupării conduse de Ştefan Popa, care colaborase cu maiorul Dabija şi dorea unirea tuturor organizaţiilor anticomuniste din zona Apusenilor. Îndeplinirea acestui obiectiv a căzut în sarcina Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, condusă în acea perioadă de locotenent-colonel Gheorghe Crăciun.

Prin planurile de măsuri adoptate, în teren au fost deplasate efective din trupele de securitate şi numeroase cadre operative din structurile teritoriale subordonate Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu. Multe cadre proveneau de la Serviciul Judeţean a Securităţii Poporului Alba, iar operaţiunile din teren au fost coordonate personal de către locotenent-colonel Gheorghe Crăciun. În ziua de 6 martie, a fost încercuită zona Muntelui Capra, unde gruparea lui Ştefan Popa îşi avea baza şi adăpostul principal.

Partizanii au reuşit să spargă încercuirea şi cinci dintre ei s-au retras pe Valea Cricăului, într-o poiană situată sub Muntele Piatra Craivii, locul fiind cunoscut sub denumirea de Bogoloaia.

Aici, în ziua de 8 martie, partizanii au fost surprinşi într-o locuinţă sezonieră, care se mai păstrează şi astăzi cu unele modificări, având loc o confruntare armată în urma căreia trei partizani au fost omorâţi şi doi luaţi prizonieri. Între cei ucişi s-a aflat şi Ştefan Popa, conducătorul organizaţiei, alături de care au fost împuşcaţi Nicolae Moldovan şi Cornel Pascu.

Prizonieri au fost luaţi Ioan Scridon şi Alexandru Maxim, care au fost torturaţi de cadrele de securitate pentru a oferi informaţii şi despre alţi partizani şi ascunzătorile acestora.

După confruntare, cadavrele celor ucişi au rămas pe teren vreme de mai multe zile, sub pază permanentă. Conform unor mărturii, în ziua de duminică, 13 martie, Securitatea a adus cu forţa mai mulţi locuitori din satele zonei ca să vadă cadavrele, scopul urmărit fiind de a se induce starea de teamă în rîndul populaţiei.

Cercetările de la Cricău sunt făcute de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare, respectiv Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud.

Foto: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS