Confidenţialitate


UPDATE: Secretarul Primăriei Sector 3, suspectat de abuz în serviciu într-un dosar privind construirea unui bloc


Secretarul Primăriei Sector 3 a fost audiat, astăzi, la DNA, într-un dosar privind construirea unui bloc într-o zonă protejată din București.

Există suspiciuni că imobilul ar fi fost ridicat în baza unor autorizații emise ilegal. Marius Mihăiță este suspectat de abuz în serviciu.

Acesta a declarat că e vorba de ridicarea unui bloc în zona Dudești și că plângerea a fost depusă de președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan.

“Sunt suspect de abuz în serviciu. Autorizația a fost emisă în mod legal, alții zic că nu. Vom depune probe”. Întrebat dacă pentru construcția blocului au fost dărâmate case, secretarul Primăriei Sectorului 3 a mai spus că “s-au dărâmat acum o sută de ani casele, era un loc gol. Domnul Nicușor Dan este cel care a vrut să ajungem aici. Urmează să vină domnul arhitect șef al Primăriei Sectorului 3”, a spus Mihăiță la ieșirea de la DNA.

Potrivit unor surse citate de News.ro, în acest caz ar urma să fie audiat și fostul primar al Sectorului 3 Liviu Negoiţă.

Aceleași surse mai spun că din cauza construcției ar fi fost afectate mai multe case din apropiere.

 

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează