Confidenţialitate


Universitățile și studenții critică decizia de a se interzice discuțiile privind identitatea de gen | AUDIO


Universitățile și studenții critică decizia de a se interzice discuțiile privind identitatea de gen | AUDIO

Reacții categorice după ce Senatul, în calitate de Cameră Decizională, a votat ieri, interzicerea discutării despre identitatea de gen în școlile din România.

Universitatea din București transmite că dezavuează orice inițiativă de subminare a autonomiei universitare și solicită tuturor actorilor responsabili din viața socială și politică a țării să apere acest drept câștigat acum mai bine de 30 de ani în România.

“Considerăm că autonomia universitară reprezintă unul dintre bunurile culturale ale democrației, un garant al libertății de gândire, de cunoaștere și de exprimare a propriilor opinii, de care trebuie să se bucure toți membrii comunității universitare și, în mod implicit, societatea”.

Rectorul Uniersității Babeș-Bolyai din Cluj, Daniel David, spune că modificarea Legii Educației în acest sens este periculoasă și încalcă autonomia universităților.

“Legea a alunecat într-o variantă în care, printr-o decizie a Parlamentului, se interzice o teorie academică, adică nu mai poți nici măcar să discuți despre teoria respectivă, ceea ce este inacceptabil.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România condamnă ferm această modificare.

Președintele ANOSR, Petrișor Țucă, spune la Europa FM că prin votul de ieri, Senatul duce școala românească în Evul Mediu.

Studenții îi cer președintelui Klaus Iohannis să respingă această modificare a Legii Educației.

“Nu cred că ar trebui să mami avem discuții despre de ce o persoană de un anumit sex își poate alege un gen diferit. Dacă ar intra în vigoare, ar legifera abuzurile asupra persoanelor al căror gen nu corespunde cu sexul biologic, ba chiar le-ar limita dreptul la educație și ar instiga la ură împotriva lor.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu condamnă și el interzicerea oricăror discuții pe tema diferențelor de gen. Acest tip de cenzură nu mai poate fi acceptat în România, stat care a aderat la convențiile internaționale ce respectă drepturile omului, spune senatorul Vlad Alexandrescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Inițiativa legislativă a fost inițiată de un parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, teolog,  dar a fost votată a fost adoptată cu 81 de voturi pentru, 22 împotrivă și 27 abțineri. Aleșii PSD au votat și ei pentru limitarea libertății de dezbatere în unitățile de învățământ.

Liderul PMP, Eugen Tomac, nu se dezice de inițiativă, dar spune că nu aceasta este o prioritate pentru elevii din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Asociația ACCEPT, care reprezintă drepturile comunității homosexale din România, va organiza joi seară un flash-mob în fața Palatului Cotroceni, pentru a-i cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge amendamentul la Legea Educației Naționale prin care se interzic referințele la identitatea de gen și teoria de gen în școli.

Dacă modificarea la Legea Educației va fi promulgată, ea va scoate în afara legii toate cadrele didactice, consilierii școlari, cadrele universitare, medicii, asistenții sociali, organizațiile neguvernamentale, formatorii profesionali din cadrul instituțiilor de stat care discută despre identitate de gen și persoane transgender, susține Asociația ACCEPT.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează