Confidenţialitate


Universitățile pot decice când să treacă de la cursurile online la cele cu prezență fizică, anunță ministrul Educației


Universitățile pot decice când să treacă de la cursurile online la cele cu prezență fizică, anunță ministrul Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că a fost emisă o notă conform cărei universitățile au dreptul de a alege o perioadă de tranziție de la cursurile online la cele cu prezență fizică, după ce autoritățile au decis să nu mai prelungească starea de alertă în România.

Potrivit ministrului Educației, instituțiile de învățământ superior ar trbui să facă această tranziție într-o „peioadă optimă”

„Ministerul Educației a emis o Notă conform căreia, începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activități didactice cu prezență fizică. În situația în care acest lucru nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc.), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantate de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea”, a transmis Ministerul Educației, în ultima cu stare de alertă în România.

Anterior comunicatului venit de la Ministerul Educației, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, spuna că trecerea de la învățământul online la cel clasic nu se putea face oricum brusc. Astfel, susține că este nevoie de o perioadă de tranziție pentru a rezolva problema readucerii studenților în cămine sau pentru refacerea orarelor:

„O manieră rațională înseamnă că e nevoie de o perioadă de tranziție, de o perioadă tampon. Trebuie să ne schimbăm orarul, trebuie să cazăm studenții în cămine, studenții care n-au loc în cămine trebuie să înceapă să-și caute loc în oraș, sunt foarte multe lucruri de rezolvat, nu poți face așa de pe o zi pe alta. Mesajul l-am apreciat, ne întoarcem la școală, dar hai să vedem cum.”

Autori: Narcis Roșioru, Sandu Mureșan

Citește și: Președintele Federației Industriei Hoteliere din România: CNSU decide diseară restricțiile care rămân după ieșirea din starea de alertă | AUDIO


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…