Confidenţialitate


Ungaria – Zeci de mii de persoane au protestat impotriva premierului Viktor Orban


În ultima lună, premierul ungar a fost asupru contestat în stradă pentru politicile sale. Oamenii au reacționat cel mai dur atunci când oficialul a anunțat că vrea să taxeze internetul.

Aproximativ 25 de mii de persoane au cerut, ieri, în fața Parlamentului de la Budapesta demisia lui Viktor Orban.

Au avut loc inclusiv ciocniri cu forțele de ordine, după ce mai mulți protestatari au încercat să intre în Parlament.

Alte aproximativ 20 de manifestații au fost organizate ieri în întreaga Ungarie.

Această ‘Zi a indignării’ a fost ultima dintr-o serie de manifestații, care au început luna trecută, odată cu proiectul de lege privind taxarea utilizatorilor de internet.

Viktor Orban a anunțat retragerea inițiativei legislative, incă de luna trecută, după ce a fost aspru criticat de Washington și Bruxelles.

Abandonarea taxei pe internet, după enormele manifestații din octombrie, reprezintă unul din puținele eșecuri ale premierului Orban după instalarea sa la putere în 2010.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…