Confidenţialitate

Ungaria vrea să construiască un gard metalic și la granița cu România

Măsura ar fi necesară, deoarece migranții ajunși în Serbia și-ar putea schimba rutele și s-ar îndrepta astfel spre România, a explicat ministrul ungar de Externe.
Gardul de sârmă ghimpată de la granița cu Serbia a fost tăiat însă de unii refugiați. 60 de persoane au fost reținute pe motiv că au trecut granița ilegal.
Din cauza numărul mare de migranți, în două județe de la granița cu Serbia, a fost decretată stare de criză.

Un gard de sârmă ghimpată înalt de 3 metri și lung de 175 de kilometri a fost ridicat deja de autoritățile maghiare la granița cu Serbia. Cine încearcă să pătrundă ilegal în țară, riscă 3 ani de închisoare sau expulzarea. Dar noua măsură nu i-a speriat pe refugiați, care încearcă cu orice preț să ajungă în Germania. Zeci de oameni au tăiat gardul de sârmă ghimpată și au pătruns pe teritoriul Ungariei, unde însă au fost reținuți.
Ungaria va continua să primească imigranți, dar doar dacă intră legal în țară – spune purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Căile oficiale şi legale de intrare în Ungaria şi în Uniunea Europeană rămân deschise. Tot ce le cerem migranţilor este să respecte legile internaţionale şi europene, precum protocolul Schengen, şi să vină la punctele oficiale de trecere a frontierei.”

Autoritățile de la Budapesta au decretat stare de criză în două județe de la granița cu Serbia. Măsura conferă poliției atribuții suplimentare și permite desfășurarea de trupe militare la graniță, dacă Parlamentul aprobă acest lucru.
Revoltați că nu pot intra în Ungaria, după ce au parcurs mii de kilometri pe mare, dar și mergând pe jos, zeci de migranți rămași la granița dintre Serbia și Ungaria au anunțat că intră în greva foamei – spun reporterii BBC.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Acești refugiați, aflați la 100 de metri de graniță, au decis să arunce toată mâncarea și toată apa și au declanșat un protest. Au scris pe foi de hârtie, fără mâncare, fără apă, până la deschiderea frontierei. Mesajul lor e clar: vor rămâne aici, cu tot cu copii, nu se vor mișca decât dacă Ungaria va decide redeschiderea granițelor și îi va lăsa să treacă.”

Gardul metalic ridicat la granița cu Serbia va fi prelungit și la frontiera cu România – a anunțat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. Autoritățile de la Budapesta se tem că refugiații și-ar putea schimba rutele și ar alege România ca să ajungă în Ungaria și de acolo mai departe către Germania.
Ministerul român de Externe anunță că fost informat oficial despre intenția autorităților maghiare. Consideră însă că ridicarea unui gard între două state membre ale UE și care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic.