Confidenţialitate


Ungaria închide magazinele neesențiale și trece la învățământ exclusiv online


Ungaria închide magazinele neesențiale și trece la învățământ exclusiv online

În Ungaria au intrat în vigoare noile restricții instituite pentru a frâna ceea ce autorităţile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19.  Școlile, grădiniţele şi magazinele neesenţiale sunt închise.

Cel puțin o lună, învăţământul primar se va desfăşura numai online, la fel cum se desfăşoară din noiembrie cel secundar şi universitar.

Folosirea măştii este obligatorie în toată Ungaria iar circulația este interzisă între orele 20:00 şi 05:00. Este permisă funcţionarea doar a magazinelor cu produse de bază, precum supermarketurile, farmaciile sau benzinăriile.

În ultimele 7 zile, ţara a înregistrat în medie peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 133 de decese pe zi. Dintre cei aproape 8.000 de pacienţi spitalizaţi, 806 erau conectaţi la ventilatoare în unităţile de terapie intensivă.

Între timp, peste un milion de cetăţeni ungari au primit cel puţîn prima doză dintr-unul din cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 folosite de autrorități.

În afară celor 3 vaccinuri autorizate de UE, Ungaria este prima ţară membră care a început să folosească vaccinuri din Rusia şi China, încă neautorizate în blocul comunitar.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează