Confidenţialitate


Una din trei femei din Europa este victima unui abuz sexual sau fizic


42.000 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 74 de ani din Uniunea Europeană au făcut dezvăluiri alarmante. În Danemarca, Suedia şi Olanda, aproximativ una din două femei a fost victima unei violenţe, iar în sudul Europei, rata agresiunilor este de 22 de procente.

Cele mai puţine cazuri de violenţă sexuală sau fizică – de aproximativ 20% – se înregistrează în Austria şi Polonia.

Rezultatele studiului au fost obţinute pe baza unor interviuri realizate în anul 2012.

Autorii statisticii susţin că egalitatea între sexe le poate face pe femei să vorbească mai ușor despre violențele la care sunt supuse şi, în acelaşi timp, să nu tolereze astfel de tratamente.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt sfătuite să ratifice Convenția Consiliului Europei asupra prevenirii și combaterii violenței domestice.

În prezent, doar Austria, Italia și Portugalia au ratificat documentul.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează