Confidenţialitate


Urs la marginea oraşului Alba Iulia


Urs la marginea oraşului Alba Iulia

Un urs care a apărut la marginea orașului Alba Iulia a fost filmat în timp ce se plimba, în timpul nopții de marți spre miercuri, pe stradă. Animalul a ucis un câine și un porc dintr-o gospodărie, iar oamenii au alertat autoritățile.

Locuitorii cartierului albaiulian Pâclișa au intrat în panică, în timpul nopții de marți spre miercuri, după ce ursul care a apărut de mai bine de o săptămână în pădurea din apropiere a intrat în zona locuită, în căutare de hrană. În filmul postat pe Facebook de localnici se vede cum animalul trece, pe stradă, prin fața caselor.

Oamenii au alertat autoritățile, dar până la sosirea în zonă a echipajelor de jandarmi, ursul a reușit să intre într-o gospodărie unde a omorât un câine și a rănit un porc.

Acesta este al doilea atac al ursului din ultima vreme, după ce săptămâna trecută animalul a intrat într-o altă curte, de unde a tras după el un porc, până în pădure. Jandarmii au încercat și atunci să-l îndepărteze trăgând în aer focuri de armă, însă animalul nu s-a speriat de zgomot.

Pentru relocarea ursului, autorităţile au primit aprobare de la Ministerul Mediului. În pădurea de la marginea orașului a fost pusă, luni o cușcă în speranța că animalul odată intrat aici va putea fi tranchilizat și apoi transportat într-o zonă în care să nu mai reprezinte un pericol pentru oameni.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează