Confidenţialitate


Un suspect arestat ar fi revendicat atentatul terorist de la Stockholm


Un suspect arestat ar fi revendicat atentatul terorist de la Stockholm

Presa suedeză relatează că unul dintre suspecţii arestaţi de către autorităţi ar fi revendicat atentatul terorist care a luat viaţa a trei persoane în metropola Stockholm. Anterior, poliţiştii au precizat că interoghează doi suspecţi ridicaţi în legătură cu atentatul terorist de la Ahlens Mall.

”Eu pot să confirm că am ridicat două persoane pentru audieri, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt suspecţi. Vrem să vorbim cu toţi cei care ştiu ceva şi uneori este să purtăm aceste discuţii la o secţie de poliţie”, a declarat anterior purtătorul de cuvânt al poliţiei din Stockholm, Lars Bystrom.

Jurnaliştii Aftonbladet au anunţat că unul dintre suspecţi a revendicat deja atentatul terorist în timpul interogării sale la o secţie de poliţie din Stockholm.

Autorităţile au dat anterior publicităţii o imagine cu principalul suspect, care a reuşit să fugă în haosul care a urmat atentatului terorist de la Ahlens Mall.

Incidentul a avut loc la ora locală 14.53 (15.53 ora României), când un bărbat a intrat cu un camion în mulţimea de pe cunoscuta arteră comercială Drottningatan, oprindu-se în vitrina Ahlens Mall. Trei persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte opt au fost rănite.

Între timp, autorităţile au anunţat că iau în considerare un posibil atentat terorist şi au decis să oprească circulaţia metroului şi să evacueze gara centrală, care este situată în apropierea Ahlens Mall.

Mai multe atacuri cu camioane sau maşini au avut loc în ultimul an în oraşele europene, după ce gruparea al-Qaeda le-a cerut adepţilor încă din 2010 să folosească camioane în atentatele teroriste din Occident.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…