Confidenţialitate


Un partid politic va putea fi format din doar 3 membri


Comisia parlamentară pentru modificarea Codului Electoral a stabilit că un partid politic va putea fi constituit din doar 3 membri.

Aleşii au eliminat astfel criteriul teritorial existent în prezent în legea partidelor politice. În favoarea modificării au votat 10 parlamentari, 4 s-au pronunţat împotrivă, iar unul s-a abținut.

Nu va mai exista nici obligativitatea de a depune o sumă de bani pentru a putea candida în circumscripția electorală.

‘Toți suntem egali în fața legii, indiferent de candidatură trebuie să avem susținere în timpul campaniei electorale, 100 de oameni într-o comună, 500 de oameni minim într-un oraș și 1.000 de locuitori într-un municipiu. Dispare obligativitatea de a semna doar pentru un singur candidat, deci putem să semnăm pentru mai mulți candidați’, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea.


Ultimele stiri
Ministerul Mediului: Norul de fum de la incendiul din sectorul 6 se îndreaptă spre estul și sud-estul Capitalei

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului: “Amânarea deciziei CCR – un blocaj în reforma pensiilor” | AUDIO

Ședința CCR amânată din lipsa cvorumului. Mai mulți judecători au părăsit sala.

Mii de marinari petrec Anul Nou pe mările și oceanele lumii | AUDIO

CCR Amână decizia privind pensiile magistraților. Augustin Zegrean: “Niciodată CCR nu a lucrat între Crăciun și Anul Nou”

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală

ANM: Cod roșu de ninsori și vânt foarte puternic în zona montană | AUDIO

Ajutată de o asistentă medicală, o femeie din Sibiu și-a ucis mama pentru a-i moșteni averea | AUDIO

Brigitte Bardot a murit la 91 de ani: o viață între cinema și dragostea pentru animale | AUDIO

Turiști, izolați în cabanele de la Bâlea Lac. Telecabinele au fost oprite din cauza codului roșu de viscol…