Confidenţialitate


Un elefant a fost salvat din mijlocul mării – VIDEO


Un elefant a fost salvat din mijlocul mării – VIDEO

Un elefant ajuns în mijlocul mării, adus acolo de un curent, a fost salvat de Marina din Sri Lanka, a informat miercuri purtătorul de cuvânt al marinei, potrivit AFP.

Marina a reuşit să salveze elefantul după aproximativ 12 ore, timp în care animalul s-a luptat să se mențină la suprafață la opt kilometri de coastele acestei insule din Oceanul Indian, ținându-și trompa deasupra apei pentru a putea respira. 

Scafandri asistați de specialiști în fauna sălbatică s-au apropiat de animal, înfășurându-l în corzi. Ulterior, elefantul a fost tras cu ajutorul acestora până în apropierea malului, unde a fost eliberat marți seara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Marinei, Chaminda Walakuluge, animalul a fost dus de curent în timp ce traversa laguna Kokkilai (nord-estul Sri Lankăi), o suprafață întinsă de apă aflată între două porțiuni de junglă.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…