Confidenţialitate


Un cetățean pakistanez a fost expluzat din România, anunță SRI


Un cetățean pakistanez a fost expluzat din România, anunță SRI

Un cetățean pakistanez a fost expulzat din România pentru o perioadă de 10 ani, anunță Serviciul Român de Informații într-un comunicat de presă.

Bărbatul a intrat ilegal în România la sfârșitul anului trecut. Ulterior a cerut dreptul de ședere în țara noastră după ce s-a căsătorit cu un cetățean român.

Potrivit SRI, bărbatul ar fi un extremist.

”Străinul s-a remarcat prin activităţi de propagandă în mediul virtual, în favoarea mai multor entităţi teroriste active în zona de origine, susţinând supremaţia islamului extremist, incitând la jihadul global, fiind, totodată, preocupat de cunoaşterea şi însuşirea modului de fabricare a unor dispozitive explozive improvizate şi a componentelor acestora.”, a precizat SRI.

Iată comunicatul SRI:

”Ca urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informații, prin sentința nr. 2473/2016 din 30 august 2016, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetăţeanului pakistanez S.A. pentru o perioadă de 10 ani.

S.A., aflat în România în calitate de solicitant al dreptului de şedere în ţara noastră în baza căsătoriei cu un cetăţean român, a intrat în atenția Serviciului nostru începând cu finele anului 2015, când a intrat ilegal în România.

În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Concret, străinul s-a remarcat prin activităţi de propagandă în mediul virtual, în favoarea mai multor entităţi teroriste active în zona de origine, susţinând supremaţia islamului extremist, incitând la jihadul global, fiind, totodată, preocupat de cunoaşterea şi însuşirea modului de fabricare a unor dispozitive explozive improvizate şi a componentelor acestora.

La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/12.12.2002, privind regimul străinilor în România, a dispus măsura declarării ca indezirabil a celui în cauză, pentru implicarea în fapte care, potrivit art. 3 lit. “i” şi “l” din Legea 51/1991 (republicată), constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Ca urmare a sentinţei Curții de Apel București, străinul a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul național.

SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituții din cadrul SNPCT, precum și cu partenerii externi.

Pentru completarea și verificarea informațiilor, monitorizarea și derularea de măsuri specifice asupra suspectului, SRI a cooperat cu Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul MAI.”

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează