Confidenţialitate


Ucraina se pregateste de alegeri cruciale


21 de candidați s-au înscris inițial în cursa prezidențială, însă doi au anunțat că se retrag.

Scrutinul are loc după mai bine de 6 luni de criză politică, soldată cu fuga președintelui demis Viktor Ianukovici.

În toată această perioadă violențele au escaladat și au adus țara, în special estul rusofon, aproape de pragul unui război civil.

De altfel, cel puțin 5 persoane au murit, astăzi, la Donețk în luptele dintre militarii ucraineni și rebelii proruși.

Miliardarul prooccidental Petro Poroșenko este considerat marele favorit în sondaje cu peste 30% din intențiile de vot, cu mult în fața fostului premier Iulia Timoșenko – doar 6 procente.

Ceilalți 17 candidați sunt creditați cu mai puțin de 4% fiecare.

Alegerile sunt considerate cruciale de Occident, însă sunt ironizate de Rusia, care compară scrutinul cu un exercițiu de democrație ‘în bubuitul tunurilor’.

Petro Poroșenko, în vârstă de 48 de ani, are o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari. Numit și ‘Regele Ciocolatei’ datorită afacerilor din domeniu, Poroșenko este singurul oligarh care și-a pus la dispoziție puterea financiară și mediatică – prin postul tv Kanal5 – în slujba mișcării contestatare proeuropene de la Kiev care a dus la căderea președintelui Ianukovici.

Dacă va fi ales președinte, el promite să rezolve problema cu Rusia în 3 luni. În schimb popularitatea Iuliei Timoșenko este în cădere liberă. Revenită în prim-planul scenei politice, după eliberarea din închisoare, aceasta promite o luptă necruțătoare împotriva oligarhilor și chiar a ‘treia revoluție’, dacă nu va fi aleasă.

Pe de altă parte, situația rămâne incertă în estul țării. Regiunile Donetsk și Luhansk și-au declarat independența la jumătatea lunii și au spus că nu vor permite organizarea alegerilor prezidențiale. Luptele dintre armata ucraineană și rebelii proruși continuă și aproape în fiecare zi sunt victime. Armata ucraineană a suferit ieri cele mai importante pierderi de la începutul operaţiunii pentru preluarea controlului asupra estului ţării de la separatişti proruşi. 17 militari au fost ucişi.


Ultimele stiri
Primele reacții ale liderilor politici după ce unul dintre amendamentele PSD nu a trecut în ședințele reunite de…

Forțele Navale Române intervin în sprijinul operațiunilor de căutare a celor patru marinari dați dispăruți după ce un…

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD a…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…