Confidenţialitate


Turcia prelungeşte cu trei luni starea de urgenţă


Turcia prelungeşte cu trei luni starea de urgenţă

Vicepremierul Numan Kurtulmus a anunţat luni noaptea prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă.

Decizia a fost luată de Consiliul turc de Securitate Națională, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan si vine la o zi după victoria “da” la referendumul privind extinderea prerogativelor președintelui Erdogan.

Este a treia extindere după lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie, transmite Reuters.

Starea de urgenţă urma să fie înlăturată miercuri dacă guvernanţii nu votau o nouă prelungire.

Peste 47.000 de persoane au fost arestate în bază stării de urgență, iar zeci de mii de angajați din sectorul bugetar și-au pierdut locul de muncă, fapt ce a provocat critici aspre din partea Occidentului.

Duminică, referendumul privind extinderea prerogativelor prezidențiale a fost aprobat de aproape 51% din voturi, potrivit rezultatelor neoficiale.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…