Confidenţialitate


Turcia – Noi tentative de intimidare a protestatarilor


Toți studenții implicați în acțiuni de anarhie și terorism sau care au comportamente ce încalcă dreptul la învățământ – fie că lipsesc de la ore, lansează diverse acțiuni de boicot, cântece sau sloganuri – vor rămâne fără bursă – precizează Instituția Burselor din Turcia.

Prevederile fac parte dintr-un articol de lege mai vechi, din 1997, care a fost readus acum în atenție.

Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat însă că știrea că le vor fi retrase bursele studenților care au participat la protestele din parcul Gezi e o minciună sfruntată.

Totuși nu ar fi prima măsură de acest fel anunțată împotriva studenților protestatari. Potrivit ABC, în urmă cu două săptămâni premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că din anul universitar următor agenții de pază din campusuri vor fi înlocuiți cu agenți de poliție care să îi controleze pe studenți: Nu am vrea să îi vedem pe tineri umblând cu cocteiluri Molotov sau macete -a spus premierul turc. În plus, guvernul vrea să interzică și sloganurile politice, inclusiv popularul Peste tot un Taksim, peste tot rezistență, care nu se va mai putea auzi nici pe stadioane, la meciurile de fotbal.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează