Direcţia de Sănătate Publică l-a amendat cu 3.000 de lei pe administratorul localului din Pâncota.
Șeful statului a retrimis Parlamentului această lege, pentru a fi reexaminată. Actul normativ a fost contestat de reprezentanții opoziției, dar…
Pe fondul competiției, compania românească s-a văzut nevoită să își îmbunătățească serviciile, ca să își mulțumească clienții.
Guvernul a aprobat în luna iunie un proiect de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la…
Hoții picturilor semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse sau Claude Monet au primit pedepse între doi ani, respectiv şase ani…
In toate cele 5 luni ale sesiunii proaspăt încheiate, un ales a muncit în plen mult mai puţin decât lucrează,…
Ea a câştigat prima ediţie a unui turneu WTA organizat în România, al optulea din cariera sa.
De teama bombardamentelor israeliene, au cerut Ministerului român de Externe să fie repatriați.' Autorităţile de la Bucureşti au trimis două…
''Liderul UDMR spune că a stabilit acest lucru în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o astăzi cu premierul Victor…
De la această oră, în Aeroportul Otopeni pasagerii vor fi întâmpinaţi cu French cancan şi deserturi franţuzeşti.
Lucrarea se va realiza din fonduri europene, iar valoarea totala a proiectului este de 7 milioane de euro.