Confidenţialitate


Tudorel Toader a anunțat că abrogă articolul 54 din OUG 7/2019


Tudorel Toader a anunțat că abrogă articolul 54 din OUG 7/2019

Într-o declarație de presă, la finalul căreia nu a răspuns niciunei întrbări din partea jurnaliștilor, ministrul Tudorel Toader a anunțat că Guvernul nu renunță la OUG7/2019 însă abrogă articolul 54 din ordonanță.

”Cea mai dezbătută problemă pe care eu zic că împreună cu doamna prim-ministru am convenit să o rezolvăm se referă la articolul 54 din OUG. Acela care permite astăzi unui judecător să devină procuror-șef dintre cei de la Parchetul General pe care îi numește președintele, la propunerea ministrului Justiției. Acolo erau două teme care au fost puse în dezbaterea publică, exprimate de procurori, de judecători.

Legile Justiției, așa cum le vorbim astăzi, chiar nemodificate prin OUG, permit unui judecător să treacă procuror, unui procuror să treacă judecător, în primii ani de activitate, după care se specializează și merg mai departe. Ați văzut că am dat drumul la procedura de selecție a procurorului european din partea României. Acolo, procuror european din partea României și a oricărei țări poate fi atât un procuror, cât și un judecător.”, a declarat Tudorel Toader.


Ultimele stiri
Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…