Confidenţialitate


Tudorel Toader: Noi am găsit soluțiile cele mai bune pentru sistem – VIDEO


Tudorel Toader: Noi am găsit soluțiile cele mai bune pentru sistem  – VIDEO

Ministrul Justiției susține o conferință de presă, la Palatul Victoria, după întâlnirea avută pentru consultările cu o parte din reprezentanții asociațiilor de magistrați și ai CSM. ”Dialogul a durat două ore”, a ținut să sublinize Tudorel Toader.

”Din partea Guvernului a participat doamna prim-ministru și subsemnatul. De cealaltă parte, doamna președintă a CSM, de la Uniunea Națională a Judecătorilor din România, de la Asociația Magistraților din România, a Procurorilor, Inspecția Judiciară și Secția Specială pentru anchetarea infracțiunilor din Justiție. Am apreciat dialogul deschis pe bază de argumente, pe bază de contraargumente. Am făcut distincțiile necesare între oportunitatea legiferării, care este de domeniul exclusiv al legiuitorului și legalitatea, constituționalitatea legiferării, cu referire la principiul separației puterilor în stat”, a precizat ministrul.

Guvernul nu renunță la OUG7/2019 însă Tudorel Toader a anunțat că abrogă articolul 54 din ordonanță.

”Cea mai dezbătută problemă pe care eu zic că împreună cu doamna prim-ministru am convenit să o rezolvăm se referă la articolul 54 din OUG. Acela care permite astăzi unui judecător să devină procuror-șef dintre cei de la Parchetul General pe care îi numește președintele, la propunerea ministrului Justiției. Acolo erau două teme care au fost puse în dezbaterea publică, exprimate de procurori, de judecători.

Legile Justiției
, așa cum le vorbim astăzi, chiar nemodificate prin OUG, permit unui judecător să treacă procuror, unui procuror să treacă judecător, în primii ani de activitate, după care se specializează și merg mai departe. Ați văzut că am dat drumul la procedura de selecție a procurorului european din partea României. Acolo, procuror european din partea României și a oricărei țări poate fi atât un procuror, cât și un judecător.”, a declarat Tudorel Toader.

Înaintea acestei întâlniri, secția pentru procurori a CSM a transmis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă prin care arată că dialogul referitor la adoptarea unor acte normative trebuie iniţiat anterior emiterii acestora și că Guvernul pare că permanentizează practica lipsei de dialog instituțional.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat înainte de întâlnirea cu o parte a reprezentanților asociațiilor de magistrați și ai CSM, că Guvernul nu va renunța la ordonanța de urgență 7/2019 care modifică legile justiției.

„Am văzut ieșiri în spațiul public care solicitau să renunțăm în totalitate. Am spus că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm și la lucrurile bune”, a spus Dăncilă, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Viorica Dăncilă a susținut că a primit „foarte multe mesaje care susțin această ordonanță” și a citat „o asociație a procurorilor sau magistraților, nu am fost foarte atentă, care susține această ordonanță”.

„Nu cred că modificarea o facem în stradă”, a continuat Dăncilă

Între timp, președintele Klaus Iohannis cere Guvernului abrogarea ordonanței de urgență prin care au fost modificate legile justiției.

„Președintele României solicită Guvernului abrogarea de îndată a OUG nr. 7/2019 și implementarea recomandărilor cuprinse în raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene și în rapoartele Comisiei de la Veneția”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează