Confidenţialitate


Trupul Reginei Ana va ajunge în România peste o săptămână. Funeraliile Regale vor avea lor pe 13 august


Trupul Reginei Ana va ajunge în România peste o săptămână. Funeraliile Regale vor avea lor pe 13 august

Regina Ana va fi adusă în țară marțea viitoare, pe 9 august, a anunțat Casa Regală a României. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la Curtea de Argeș.

În programul anunțat de Casa Regală a României, nu se precizează dacă Regele Mihai va participa sau nu la funeraliile soției sale.

Trupul Reginei Ana va fi adus în țară cu avionul și va ajunge la Aeroportul Otopeni în după amiaza zilei de 9 august.

De aici, cortegiul va pleca la Sinaia.

La Castelul Peleș, sicriul va fi depus în Holul de Onoare unde va rămâne până miercuri, 10 august. Doar reprezentanții Președinției României și ai Republicii Moldova, ai Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Bisericilor vor avea acces.

Publicul și presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Miercuri, 10 august, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la București, în Sala Tronului din Palatul Regal, actualul Muzeu Național de Ară al României.

Aici, ceremonia va avea caracter privat.

Joi și vineri însă, pe 11 și 12 august, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal.

Cei care vor veni trebuie să aibă la ei un act de identitate și să respecte mai multe reguli: să poate haine în culori închise, să nu vină cu niciun fel de bagaje sau genți și nici însoțiți de copii sub 7 ani.

Sunt total interzise fotografierea și filmarea. De asemenea, sunt interzise vorbitul la telefon și fumatul.

Sâmbătă, 13 august la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, chiar în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă de o jumătate de oră.

Apoi, cortegiul va pleca către Curtea de Argeș pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș.

Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei.

La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezente la eveniment.

Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta.

Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.


Ultimele stiri
Reacția lui Nicușor Dan privind rezultatele elevilor români la testele PISA: „Un semnal de alarmă major”. Arată problemele…

De ce este important ca România să fie reprezentată de un guvern cu puteri depline în negocierile pentru…

Drona care a intrat în spațiul aerian al României s-a prăbușit în apropierea localității Mihăileni Vechi, din Republica…

Industria ospitalității, în declin. Românii nu mai vor să investească, iar unii dintre cei care au deja afaceri…

Cum schimbă încălzirea globală vegetația din Carpați. Cercetătorii au observat tot mai multe specii de plante pe vârfurile…

Piața Victoriei: victoria extremiștilor în Germania – undă de șoc în Europa. Invitată este Tana Foarfă, directoare executivă…

Rezultatele testărilor PISA sunt grave și se vor resimți abia peste 10-15 ani, spune profesorul Marcel Bartic: „Ne…

Sorina Matei, noul director interimar al TVR. Răzvan Dincă revine la conducerea Radioului Public | AUDIO

București: Punctul de recoltare a sângelui de la Spitalul Floreasca s-a redeschis. Vor putea dona sânge între 30…

Prahova: Gondola din Sinaia, oprită pe termen nelimitat din cauza unor alunecări de teren. Un stâlp de susținere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează