Confidenţialitate


Trupa Kings of Leon a lansat single-ul ”Waste A Moment” – AUDIO


Trupa Kings of Leon a lansat single-ul ”Waste A Moment” – AUDIO

Trupa rock Kings of Leon a lansat ”Waste A Moment”, primul single de pe albumul ”Walls”, care urmează să apară pe 14 octombrie, prin Colombia Records, potrivit New Musical Express.

Acest cântec este prima compoziţie lansată de grupul american în decurs de trei ani, iar despre ”Walls”, care cuprinde zece cântece, se spune că este prescurtarea de la ”We Are Like Love Songs”.

Membrii Kings of Leon sunt protagoniştii numărului curent al revistei New Musical Express, iar în interviul acordat publicaţiei britance ei declară că au devenit mai mult parteneri de afaceri decât o trupă propriu-zisă, odată cu succesul înregistrat cu cele şase albume lansate până în prezent.

”După un timp, nu ne mai raportăm la «o să fac un interviu cu fratele meu», ci la «voi face un interviu împreună cu toboşarul». Când suntem împreună nu spunem «suntem o trupa». Am pierdut asta”, a declarat solistul Caleb Followill.

Basistul Jared Followill spune că având bani pentru a călători separat le-a oferit intimitate, dar a şi presupus să petreacă mai mult timp separaţi. ”Ne vedem doar o oră şi jumătate înainte de concert. Am mers prea departe în altă direcţie. Dacă vreţi să fiţi prieteni şi rude, nu prea merge să fiţi o trupă sau nu puteţi fi această trupă”, a spus el.

Kings Of Leon este o trupă rock americană, înfiinţată în Nashville, Tennesse, în anul 2000. Grupul este alcătuit din fraţii Caleb Followill (voce, chitară), Nathan Followill (tobe, percuţie) şi Jared Followill (bas, backing vocals) şi verişorul lor Matthew Followill (chitară, backing vocals).

Primele discuri au avut un stil cu influenţe Southern Rock, cu influenţe blues şi country, dar, gradual, stilul formaţiei Kings Of Leon s-a schimbat şi a inclus o varietate de alte genuri muzicale, precum rock alternativ, garage rock, post-punk.

Cel de-al patrulea album de studio al grupului, ”Only by the Night”, lansat în septembrie 2008, i-a adus celebritatea, a fost bine primit de criticii muzicali şi a inclus câteva piese de mare succes, precum ”Sex on Fire”, ”Use Somebody”, ”Closer” şi ”Crawl”. Cel mai recent album al trupei americane, ”Mechanical Bull”, a apărut pe piaţă în anul 2013.

Kings Of Leon a primit şapte nominalizări la premiile Grammy, câştigând trei dintre aceste trofee.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu