Confidenţialitate


Trupa André a lansat “Reset la inimă” | VIDEO


Trupa André a lansat “Reset la inimă” | VIDEO

La câteva zile după ce și-a anunțat revenirea pe scena muzicală autohtonă, trupa André a lansat, marți, piesa “Reset la inimă”.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu nu au mai cântat împreună de 17 ani.

„André reprezintă copilăria și adolescența mea. Am trăit foarte intens acea perioadă și m-a marcat profund. Azi, la maturitate, am decis să ne reunim și de dată această să facem ceea ce ne dorim noi două. O facem pentru fanii noștri care nu au încetat să ne susțină în acești 17 ani, cât nu am fost împreună și care nu au încetat să spere că ne vom reuni.

André înseamnă o legendă, un model și un reper pentru o generație întreagă. Nicio altă trupa nu a egalat succesul nostru și sunt convinsă că nu vom dezamăgi. Iar show-urile noastre vor fi wow!”, declară Andreea Bălan.

„Revenirea André înseamnă să retrăiesc cea mai frumoasă perioadă din viață! Au fost cei mai intenși ani, iar faptul că sunt din nou alături de Andreea Bălan sub umbrela André, stârnește emoții greu de explicat în cuvinte. Nu ascund că multe dintre întâlnirile noastre din ultimele săptămâni au însemnat și lacrimi de fericire, pentru că, da, André a fost și proiectul tatălui meu care sunt convinsă că ne veghează, zâmbește și ne susține de acolo de sus!

Știm că orice e frumos nu durează o veșnicie, însă trupa André a fost numită un fenomen, iar fenomenele rămân adânc întipărite în mințile noastre pentru totdeauna. Avem atât de multe de oferit, iar așteptarea reîntâlnirii a fost atât de mare încât eu și Andreea suntem nerăbdătoare să dăruim tot ce avem noi mai bun. Cu aceleași emoții, poate chiar mai mari, cu aceeași determinare, suntem în măsură să aducem acum în față celor ce ne iubesc, trupa André. André este despre noi, André este pentru voi, să-nceapă André, capitolul 2”, adaugă Andreea Antonescu.

Trupa s-a fondat în 1999, când a lansat hitul “Liberă la mare” și, odată cu el, a creat o adevărată explozie în muzică, modă, dar și în atitudinea unei întregi generații.

André a lansat șase albume, vândute în 1.500.000 de unități, pentru care fetele au obținut patru discuri de platină, un disc de aur, sute de concerte, fan-cluburi în fiecare oraș din România, dar și milioane de admiratori în străinătate.

În anul 2001, André este desemnată „Cea mai bună trupa pentru adolescenți”, iar cele două fete sunt numite „Reginele muzicii dance”. După hitul „Liberă la mare”, urmează „Noapte de vis”, „Lasă-mă papa la mare”, „Prima iubire”, „Am să îmi fac de cap”,  „Flori de tei” sau „Fac ce vreau”, ”Prima iubire”.


Ultimele stiri
Salariile „la secret” dispar în 2026. Companiile, obligate să publice grilele de salarizare pentru fiecare post. Sorin Faur:…

AUR a atacat la CCR Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Alianța acuză…

Întreaga economie, afectată de criza prețurilor la carburanți. Nu mai vorbim de crearea unor locuri de muncă, ci…

Limitarea creșterii prețului la carburanți. Cât de eficiente sunt măsurile Guvernului. Dumitru Chisăliță: „Nu avem o rezolvare a…

Liderii UE, mai atenți la informațiile confidențiale care ajung în Ungaria după ce ministrul ungar de externe a…

Guvernul declară oficial criză pe piața carburanților. Adaosul comercial al companiilor din industria petrolieră, plafonat la 50% din…

Donald Trump amână atacurile asupra centralelor electrice iraniene după discuții „bune și productive” cu Iranul

Ce au presupus subiectele la simularea la Limba română pentru Bacalaureat. La ieșirea din sală, unii elevi nu…

Secretarul general al NATO, despre decizia SUA de a oferi un ultimatum Iranului privind deschiderea strâmtorii Ormuz: „Este…

România în Direct. Guvernul plafonează adaosul comercial la carburanți. Suficient?