Confidenţialitate


Trump: Subiectul eliminării vizelor pentru SUA va fi discutat


Trump: Subiectul eliminării vizelor pentru SUA va fi discutat

Subiectul eliminării vizelor pentru românii care merg în SUA rămâne pe agenda oficialităților. Cei doi şefi de stat au fost întrebaţi, la conferinţa de presă comună care a avut loc la Casa Albă, dacă au existat discuţii pe tema programului Visa Waiver şi a includerii României în acest program.

Ppreședintele Donald Trump a declarat că subiectul vizelor nu a fost discutat deocamdată, dar a promis că o va face: “Nu am discutat, dar în mod cert vom discuta”, a spus Trump.

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că a avansat subiectul de câteva ori în cadrul altor întâlniri cu Trump. Iohannis a menţionat că există tot mai mulţi români care vin în Statele Unite ale Americii și ar fi important pentru ei să nu mai aibă nevoie de vize.

“Am menţionat acest aspect, dar l-am menţionat şi în timpul altor întâlniri, pentru că este important pentru noi, este important pentru românii care vor să vină în SUA. Tot mai mulţi oameni vin din România în SUA, unii vin ca turişti, unii vin pentru afaceri, cei care vin pentru afaceri ar trebui încurajaţi. Aşa că problema vizelor ar putea fi important să o discutăm şi probabil că vom avansa în această privinţă”, a afirmat Klaus Iohannis, în timp ce Donald Trump dădea din cap aprobator.

Oficiali americani au spus în mai multe  rânduri că România nu îndeplineşte condiţia referitoare la rata refuzurilor, care trebuie să fie mai mică de 3% în cazul solicitărilor de vize de afaceri sau turistice.


Ultimele stiri
Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează