Confidenţialitate


Trofeul Vardar, handbal feminin: CSM București, în grupă cu Rostov Don și Odense


Trofeul Vardar, handbal feminin: CSM București, în grupă cu Rostov Don și Odense

Campioana României la handbal feminin, CSM București, și-a aflat primele adversare de la Trofeul Vardar, cel mai important turneu amical al verii.

Cristina Neagu și coechipierele ei au fost repartizate în grupa A, alături de Rostov Don și de formația daneză Odense. În grupa B vor evolua Buducnost Podgorica, Kuban Krasnodar și gazda competiției, vicecampioana Europei, Vardar Skopje.

Cîştigătoarele celor două grupe se vor duela apoi pentru trofeu în timp ce restul echipelor se vor întîlni în alte meciuri de clasament, pentru locurile 3-4, respectiv 5-8.

Turneul din Macedonia este programat în perioada 23-26 august iar CSM București va juca prima partidă cu rusoaicele de la Rostov Don.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează