Tribunalul București admite cererea lui Dan Voiculescu de rejudecare a dosarului ICA | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Tribunalul București admite, în principiu, cererea lui Dan Voiculescu de rejudecare a dosarului ICA. Omul de afaceri, fondator al grupului Intact, fusese condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare, dintre care a executat aproape trei ani. Dosarul privind privatizarea fostului Institut de Cercetări Alimentare este unul dintre cele mai mediatizate cazuri de corupție din România.
În cererea de revizuire, omul de afaceri Dan Voiculescu invocă o decizie pronunțată în 2025 de președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, care a stabilit că judecătoarea care l-a condamnat inițial, Camelia Bogdan, ar fi săvârșit abuz în serviciu prin modalitatea în care a dispus confiscarea unor bunuri ale inculpaților din dosarul ICA.
Lia Savonea o acuza pe Camelia Bogdan că a aplicat retroactiv norme europene, deși acestea nu erau transpuse în legislația națională la momentul pronunțării sentinței.
Lia Savonea a constatat că, între timp, răspunderea penală a Cameliei Bogdan s-a prescris, dar decizia de incriminare a fost folosită de avocații lui Dan Voiculescu pentru a deschide un proces de revizuire la Tribunalul București.
Termenul pentru rejudecarea cauzei este 30 aprilie.
Condamnarea definitivă a fost pronunțată în august 2014 de Curtea de Apel București. În dosar s-a stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro, legat de privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii au susținut că active evaluate la zeci de milioane de euro ar fi fost cumpărate la un preț mult sub valoarea reală. Dan Voiculescu a executat trei ani și zece luni de detenție, fiind eliberat în iulie 2017.





