Confidenţialitate


Noul tren electric pus în circulație de CFR Călători s-a defectat la o zi de la inaugurare. ARF-Alstom lucrează la remedierea erorilor | AUDIO


Noul tren electric pus în circulație de CFR Călători s-a defectat la o zi de la inaugurare. ARF-Alstom lucrează la remedierea erorilor | AUDIO

Inaugurat miercuri cu fast de politicieni, noul tren electric de la Alstom a fost anulat joi dimineață. Motivul – o eroare afișată de computerul de bord. Călătorii au fost îndrumați către următorul tren spre Brașov.

UPDATE. Autoritatea pentru Reformă Feroviară: Trenul funcționează, dar a fost scos din circulație din cauza unor erori privind o serie de funcții principale

Trenul Coradia Stream este în depoul Alstom Grivița pentru eliminarea unor erori înregistrate de computerul de bord, după ce acesta a fost anulat la plecarea spre Brașov la ora 5.40, reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară.

Noul tren electric pus în circulație miercuri, 20 noiembrie, este complet funcțional, dar, din cauza unor erori apărute pe computerul de bord cu privire la anumite funcții, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră, s-a decis ca trenul să rămână în depou, au precizat joi reprezentanţii ARF.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Trenul electric cel nou a făcut ieri primul drum cu pasageri între București și Brașov în prezența presei și a oficialilor. Joi dimineață însă, garnitura care trebuia să plece la ora 5 și 40 de minute din Gara de Nord din Capitală a fost anulată.

Au fost erori la computerul de bord care nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră – au transmis reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară.

Călătorii au fost îndrumați la următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu.

CFR Călători a introdus ieri în circulație primul tren electric pentru transportul pasagerilor. Circulă pe ruta București Nord – Valea Prahovei – Brașov. Este format șase vagoane și poate să atingă o viteză maximă de 160 km/h.

Sursa foto: Facebook / Sorin Grindeanu

Citește și: Primul tren electric cumpărat de România în ultimii 20 de ani a intrat în circulație | AUDIO


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…