Confidenţialitate


Tren deraiat la Haga. Cel puțin o persoană a murit și alte 30 au fost rănite | VIDEO


Tren deraiat la Haga. Cel puțin o persoană a murit și alte 30 au fost rănite | VIDEO

Un tren a deraiat în apropiere de Haga. Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar 30 au fost rănite. 19 persoane sunt în stare gravă și au fost transportate la spital. 

Trenul în care se aflau 50 de pasageri a lovit un utilaj de construcţii aflat pe calea ferată.

Vagonul din faţă al trenului s-a răsturnat pe un câmp în urma accidentului  iar vagonul din spate a luat foc. Incendiul a fost stins anunță presa olandeză.

Au existat informaţii contradictorii cu privire la cauzele acestui accident.

Iniţial s-a transmis că trenul de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă.

Căile ferate olandeze au indicat ulterior într-un mesaj pe Twitter că mai multe trenurile care circulă în zonă au fost anulate din cauza accidentului.

Foto: Twitter / Sahada Gündem

Citește și: Un balon uriaș a trimis informații în timp real către China în timp ce zbura deasupra SUA, potrivit unor oficiali americani


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu