Confidenţialitate


Trei dintre șefii Jandarmeriei și un secretar de stat din Ministerul de Interne sunt oficial puși sub acuzare în dosarul „Piața Victoriei”


Trei dintre șefii Jandarmeriei și un secretar de stat din Ministerul de Interne sunt oficial puși sub acuzare în dosarul „Piața Victoriei”

Șeful operațiunii, maiorul Laurențiu Cazan, acuzat de abuz în serviciu și chiar de falsificarea unor documente.

Astfel, s-a ajuns la violențe nejustificate – în accepțiunea procurorilor -, la folosirea gazelor lacrimogene inclusiv împotriva copiilor și la agresiuni inclusiv după ce ordinea fusese restabitită.

Cât despre ordinul de evacuare a Pieţei Victoriei, procurorii susțin că a fost dat cu încălcarea legii. Ora 23.11, consemnată în acte, nu este momentul real la care prefectul și-a dat acordul.

Primul pus oficial sub acuzare este șeful operațiunii din noaptea de 10 august. Laurențiu Cazan – promovat între timp șef al Jandarmeriei București – i se impută că a creat doar APARENȚA unei intervenții legale pentru restabilirea ordinii publice.

Maiorul susține că e nevinovat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Laurențiu Cazan: “Îmi asum toată acțiunea pentru că a fost bazată pe lege. Cred că am respectat legea.”

Procurorii arată însă că Laurențiu Cazan i-a cerut oficialului care ținea Jurnalul Acțiunilor Operative să scrie în documente că prefectul și-a dat acordul pentru intervenție la ora 23.11. Este momentul în care, în stradă, jandarmii au intrat în forță în protestatari. Or, din anchetă reiese că nu aceasta ar fi ora la care Speranța Cliseru și-ar fi dat aprobarea.

Mai mult, asupra prefectului s-ar fi făcut presiuni din Minister să își dea acordul. Secretarul de stat responsabil pentru relația cu prefecții, Dan Chirică, este de altfel acuzat de complicitate la abuz în serviciu tocmai din acest motiv.

La fel, cei doi șefi ai Jandarmeriei Române  – Sebastian Cucoş și Cătălin Sindile – sunt acuzați de complicitate întrucât s-au implicat ilegal în conducerea operațiunii.

Concret, le-au dat ordine jandarmilor fără a avea vreun rol în structura de comandă a operațiunii. În acest fel, l-au ajutat Laurențiu Cazan să aplice un ordin nelegal. Consecința: au fost agresați nejustificat manifestanţi pașnici, cărora li s-a încălcat dreptul la liberă exprimare, susțin procurorii.

Iată ce a declarat Cătălin Sindile – la ieșirea de la Parchet: “Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect cu privire la complicitate la abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă. Mi s-au adus la cunoștință faptele.”

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În dosarul Piața Victoriei au fost depuse aproape 800 de plângeri.

 


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează