Confidenţialitate


Transportatorii cer îngheţarea tarifelor RCA


Transportatorii cer îngheţarea tarifelor RCA

Patronatele din transporturile rutiere cer Guvernului să emită o hotărâre prin care să îngheţe tarifele RCA la valoriile calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în luna iunie 2016.

Astfel, toate autocamioanele cu masa de până la 3,5 tone ar urma să plătească o primă RCA de 1.100 de lei/an, iar cele între 3,5 tone şi 7,5 tone – 2.000 de lei pentru un an.

Totodată, vehiculele între 7,5 şi 16 tone vor plăti un tarif RCA de 2.200 de lei pe an, iar cele de peste 16 tone – 8.500 de lei.

Pentru vehiculele care transportă persoane, cele cu până la 18 locuri vor plăti 3.200 de lei pentru un an, iar cele care au între 18 şi 40 locuri – 4.300 de lei.

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu: “În decembrie anul trecut poliţele RCA au fost mărite cu 300%, iar apoi companiile de asigurări le-au mărit din nou cu peste 70%. Noi nu mai putem, nu mai facem faţă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Transportatorii rutieri vor să declanşeze un protest la nivel naţional în jurul datei de 15 septembrie, dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu Guvernul în ceea ce priveşte scăderea tarifelor RCA. Vasile Ştefănescu ne-a declarat că proteste spontane mai pot apărea în diverse oraşe ale ţării, din cauza scumpirii poliţelor de asigurare de răspundere civilă a autovehiculelor.

 


Ultimele stiri
Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează