Confidenţialitate


Tragedie la Timișoara: Patru copii au murit într-un incendiu. Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă


Tragedie la Timișoara: Patru copii au murit într-un incendiu. Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Tragedie fără margini seara trecută la Timișoara. Patru frați cu vârstele cuprinse între 4 luni și 6 ani au murit într-un incendiu ce a cuprins casa în care locuiau.

Părinții lor și un frate mai mare au ajuns la spital intoxicați cu fum.

Incendiul a fost anunțat puțin înainte de ora 23 printr-un apel dat la 112 de un vecin. Imediat la fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri dar și ambulanțe.

Dintr-o casă cu două apartamente ieșea un fum dens iar la nivelul acoperișului puteau fi văzute flăcări. Un adolescent de 14 ani, aflat în fața locuinței, le-a spus salvatorilor militari că se afla în casă cu alți frați mai mici când a izbucnit incendiul într-una din camere. Băiatul spunea că încercat să își salveze frații dar nu a mai reușit din cauza fumului foarte dens.

După câteva minute, la fața locului au ajuns și părinții copiilor. Aceștia au încercat să intre în locuință să își scoată copiii și s-au intoxicat cu fum. Încăperea în care au izbucnit flăcările este situată în partea din spate a imobilului și are un geam foarte mic.

Pompierii au fost nevoiți să folosească o cameră cu termoviziune pentru a putea vedea ce este în încăpere. Salvatorii militari au avut nevoie de aproape treo ore pentru a scotoci în cele două încăperi ale apartamentului în căutarea trupurilor micuților. Cei patru copilași au fost găsiți decedați.

Vârstele lor sunt de 4 luni, un an, trei ani și 6 ani. Micuții erau singuri în camera în care au izbucnit flăcările și dormeau. Fratele mai mare era într-o altă cameră iar părinții plecaseră de acasă.

Vecinii spun că părinții obișnuiau să bea și își neglijau copilașii. Polițiștii au început cercetările în acest caz și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere.

Pompierii încearcă acum să stabilească cauza declanșării incendiului. Ei spun că cel mai probabil incendiul a fost declanșat de o scânteie sărită de la soba cu lemne care încălzea camera și a ajuns pe lenjeria patului în care dormeau copiii.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează