Confidenţialitate


Trafic rutier afectat de inundaţii pe 5 drumuri naţionale şi 13 drumuri judeţene


Trafic rutier afectat de inundaţii pe 5 drumuri naţionale şi 13 drumuri judeţene

În urma inundaţiilor, traficul rutier este afectat pe 5 drumuri naţionale şi 13 drumuri judeţene, iar cel feroviar este întrerupt pe două tronsoane de cale ferată, la Băbeni – Alunu şi la Braşov – Întorsura Buzăului pe raza localităţii Budila, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri, informează Ministerul Afacerilor Interne.

Pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, angajaţii MAI au intervenit pentru salvarea/ evacuarea a 45 de persoane.

Duminică dimineaţa, se înregistrau întreruperi în alimentarea cu energie electrică în 5 localităţi din trei judeţe (Covasna, Harghita şi Suceava) unde erau afectaţi peste 200 de consumatori şi se acţionează pentru remedierea situaţiilor, precizează MAI.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ a fost convocat duminică dimineaţă pentru analizarea situaţiei de pe râurile Siret şi Moldova, unde s-au înregistrat creşteri ale debitelor, precum şi pentru luarea măsurilor necesare.

MAI arată că avertizările meteorologice şi hidrologice au fost restrânse şi situaţia revine la normal în zonele afectate.

În acest moment, conform sursei citate, nu mai sunt atenţionări sau avertizări meteorologice în vigoare. Mai sunt valabile avertizări hidrologice până duminică, la ora 16.00, respectiv până luni, la ora 16.00.

După finalizarea intervenţiilor în zonele afectate, autorităţile locale vor face evaluarea pagubelor produse şi se vor analiza variantele pentru sprijinirea populaţiei în vederea refacerii locuinţelor afectate, subliniază Ministerul de Interne.

Pe toată perioada în care efectele fenomenelor meteorologice s-au manifestat, Ministerul Afacerilor Interne a acţionat cu peste 20.000 de angajaţi şi aproximativ 7.400 de mijloace tehnice de intervenţie.

Situaţia la nivel naţional este în continuare monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul MAI, pentru ca intervenţiile în teren să se desfăşoare în condiţii optime din punct de vedere al resurselor alocate, se mai arată în comunicatul citat


Ultimele stiri
Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…