Confidenţialitate


Trafic de droguri în Penitenciarul Jilava. Gruparea ar fi fost condusă de fiul lui Sile Cămătaru | VIDEO


Trafic de droguri în Penitenciarul Jilava. Gruparea ar fi fost condusă de fiul lui Sile Cămătaru | VIDEO

Fiul lui Sile Cămătaru, aflat în pușcărie, ar fi coordonat o grupare de trafic de droguri care aducea substanțele interzise în Penintenciarul Jilava, potrivit unor surse judiciare.  Este vorba de cocaină, heroină și canabis. Anchetatorii au făcut astăzi mai multe percheziții.

Anchetatorii spun că, începând din 2022, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte șase persoane. Acționau în București și în județul Ilfov. Făceau trafic de droguri de risc și mare risc.

Între noiembrie anul trecut și iulie 2023, potrivit surselor judiciare, liderul grupului, Albert Cămătaru, aflat în prezent în închisoare, ar fi fost cel care coordona gruparea. S-ar fi ocupat de procurarea și introducerea drogurilor în penitenciare, atât pentru consum propriu, dar și pentru ceilalți deținuți. Substanțele interzise erau aduse de aparținători, mai arată anchetatorii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În timpul anchetei, procurorii au descoperit și o altă grupare infracțională care se ocupa de trafic de persoane. Obligau victimele se să prostitueze în România, Italia, Belgia sau Danemarca.

În total, anchetatorii au făcut 12 percheziții, inclusiv în Penitenciarul Jilava.

Foto: Shutterstock

Video: DIICOT


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează