Confidenţialitate


Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște | GALERIE FOTO


Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște | GALERIE FOTO

În a doua zi de Paște, românii respectă mai multe tradiții, iar obiceiurile din prima zi de Paște continuă și imediat după ziua Învierii.

Stropitul fetelor

Stropitul fetelor este o tradiție foarte cunoscută și foarte practicată în România în a doua zi de Paște.

Se spune că fetele sunt stropite cu apă de izvor neîncepută ca să rămână frumoase și ca să dea naștere unor copii sănătoși, să miroasă tot anul ca florile de primăvară.

Obiceiul este preluat de la germani și de la maghiari.

În Transilvania, stropitul fetelor s-a practicat în familiile nobiliare până la finalul secolului al XIX-lea. Acum, doar locuitorii satelor îl mai păstrează.

Ciocnitul ouălor „cap cu dos”

În a doua zi de Paște, ouăle se ciocnesc invers. În a treia zi de Paște ouăle se ciocnesc dos cu dos.

Masa în a doua zi de Paște

Se spune că este bine să ai pe masă și azi ouă roșii, cozonac, dar și flori. În a doua zi de Paște se spune că este bine să stropești casa cu agheasmă ca tot anul să fie ferită de cele rele.

Oul roșu de Paște păstrat 40 de zile

Oul roșu de Paște se păstrează 40 de zile. Se spune că dacă nu se strică vei avea noroc tot anul.

Cerurile se deschid

În a doua zi de Paște se deeschid cerurile, iar sufletele celor morți se întorc acasă, în casa în care au locuit, pentru a-și proteja oamenii dragi.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: City break-uri inedite pentru vacanța de Paște | GALERIE FOTO


Ultimele stiri
Bucata de dronă găsită pe plaja din Olimp a fost detonată | AUDIO

Trotinetiștii din București, opriți de Poliția Locală. S-au dat 15 amenzi, după ce polițiștii au constatat că cei…

Trei tineri din Brașov, salvați cu elicopterul din Bucegi după ce au rămas blocați pe un traseu dificil…

Culturi agricole distruse după o furtună cu grindină în Gorj. Probleme și cu circulația feroviară | AUDIO

SUA suspendă programările pentru vize la nivel mondial. Interviurile deja stabilite, anulate | AUDIO

Scandal în centrul Brașovului: șapte persoane, audiate după un conflict izbucnit la Maternitate | AUDIO

Păpădia: mai mult decât o buruiană

Cel puțin 15 nou-născuți au murit la o maternitate din Islamabad, în urma unui incendiu. Premierul Pakistanului cere…

Fanii legendarei cântărețe Dolly Parton, dar și artiști celebri îi aduc un ultim omagiu. „Ne-ai învățat atâtea lecții…

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează