Confidenţialitate


Toți conducătorii de vehicule ai Societății de Transport București vor purta uniforme


Toți conducătorii de vehicule ai Societății de Transport București vor purta uniforme

Începând de miercuri, toți călătorii vor fi primiți în mijloacele de transport de conducătorii de vehicule îmbrăcați în uniforme, transmite Societatea de Transport București (STB), printr-un comunicat de presă. Achiziția de uniforme a însemnat o investiție de circa trei milioane de lei.

Fie că au sau nu sacou, în condițiile unor temperaturi ridicate, șoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon și cămașă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar – opțional – cravată ori eșarfă.

„În prezent, toate eforturile noastre sunt îndreptate spre transformarea fostei regii într-o companie eficientă și mai apropiată de public și dorim mai ales schimbarea mentalității pe un trend nou, proactiv, al unora dintre angajați care au rămas tributari vechilor obiceiuri. Am luat această decizie ca urmare a multor reclamații, anumiți conducători și manipulanți de vehicule nu erau îmbrăcați adecvat, veneau cu șlapi, pantaloni scurți, maiou. Începând cu 1 iulie, cine nu are uniformă nu intră pe traseu. Dar foarte mulți șoferi sunt mândri de această investiție și poartă uniforma încă de când au primit-o”, spune directorul STB, Alexandru Hazem Kansou.

STB SA a comandat 14.700 de costume (din care 14.400 pentru bărbați și 300 pentru femei), 19.200 de cămăși bărbătești (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă), 400 de cămăși de damă (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă) și 4.900 de cravate și eșarfe, printr-o investiție în valoare totală de circa 3 milioane lei.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează