Confidenţialitate


Timișoara: Unitatea mobilă de terapie intensivă s-a stricat, la două zile de la punerea în funcțiune


Timișoara: Unitatea mobilă de terapie intensivă s-a stricat, la două zile de la punerea în funcțiune

Situație incredibilă la Timișoara. Unitatea mobilă de terapie intensivă, pusă în funcțiune în urmă cu două zile, s-a stricat.

S-a dat alarma în miez de noapte la Timișoara și mai multe ambulanțe, dar și medici de terapie intensivă de la Spitalul Județean, au ajuns de urgență la Spitalul Municipal din oraș, după ce unitatea mobila ATI s-a stricat.

În acel moment, în containerul de terapie intensivă se aflau 8 pacienti în stare gravă, cu suport de oxigen.

Cinci dintre ei au fost evaluați și imediat preluați de ambulanțele care i-au transportat de la unitatea suport COVID-19 de la Spitalul Județean.

Alți doi au fost duși în unitatea de primiri urgențe a Spitalului Municipal, iar unul dintre ei a fost transferat în secția de medicină internă a unității sanitare.

Reprezentanții spitalului spun că, din cauza suprasolicitării instalației, presiunea de oxigen a scăzut, iar ventilatoarele la care erau conectați pacienții nu au mai funcționat.

Deocamdată nu se știe cauza exactă a acestei defecțiuni. Până la sosirea ajutoarelor de la Spitalul Județean, pacienții au fost conectați la buteliile de oxigen aflate în unitatea sanitara.

Miercuri, o echipă de specialiști încearca să repare instalația, astfel încât unitatea mobilă de terapie intensivă să redevină funcțională.

Tir-ul ATI a fost adus la Timișoara vineri noapte și instalat în curtea Spitalului Municipal. A venit de la Cluj Napoca, unde fusese la reparat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Dan Turcu

Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează