Confidenţialitate


TIMIȘOARA: Autobuzele și camioanele cu motor sub Euro 4 vor fi interzise


TIMIȘOARA: Autobuzele și camioanele cu motor sub Euro 4 vor fi interzise

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat că autobuzele și camioanele cu motor sub Euro 4 vor fi interzise, după ce orașul a ajuns „pe lista neagră” a Comisiei Europene pentru depășirea limitelor admise de dioxid de azot.

„Veste proastă: Timișoara a ajuns, alături de București, Iași și Cluj, pe lista neagră a Comisiei Europene pentru depășirea, în 2018, a limitelor admise la concentrația în aer a dioxidului de azot”, anunță Robu.

Dioxidul de azot este o noxă degajată de mașinile cu motoare termice, mai ales de cele Euro 1 – Euro 3, adaugă edilul.

Măsuri vor fi luate în cadrul campaniei „Timișoara – aer curat”, spune Robu, susținând că unele au fost deja luate și dând ca exemplu Calea Aradului, Calea Buziașului sau Calea Șagului.

„Ei bine, a venit vremea să intervenim și asupra mașinilor! Știu că măsura este impopulară, dar ea trebuie luată, chiar dacă suntem în an electoral! Iar noi, ca oameni responsabili, punem mai presus de interesele noastre electorale și de orice altă natură, interesele orașului! Așadar, chiar dacă depășirile pe care le avem nu sunt mari, după cum s-a văzut, noi vom interzice circulația în Timișoara a autobuzelor și camionalor cu motor sub Euro 4!”, spune primarul.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează