Confidenţialitate


Timișoara ar putea pierde titlul de Capitala Europeană a Culturii, din cauza finanțării precare


Timișoara ar putea pierde titlul de Capitala Europeană a Culturii, din cauza finanțării precare

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat că motivul îl reprezintă finanțarea asociației care gestionează proiectul. Reprezentanții Comisiei Europene au convocat o ședință de urgență la care să participe autoritățile locale implicate în acest proiect.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean, care este și expert european pentru capitale culturale, susține că situația este foarte gravă, de aceea a și fost convocată o întâlnire înainte de vizita de monitorizare a activității Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, organismul care gestionează proiectul.

Liderul județean afirmă că este a doua oară când proiectul este blocat din cauza finanțării precare. De altfel, nici Primăria Timișoara, nici Consilul Județean și nici Ministerul Culturii nu și-au achitat toate obligațiile financiare față de asociație.

„De la alegeri, de aproape 7 luni, nu s-a făcut niciun progres vizibil în acestă direcție. Și vreau astăzi să trag un semnal de alarmă, nu din vreo calitate politică și nici măcar administritativă, ci din cea de expert al Comisiei Europene, care știe care sunt neliniștile la nivelul Comisiei Europene din punct de vedere al proiectului Timișoara 2023”, a spus Alin Nica.

Liderul Consiliului Județean Timiș spune că i-a propus primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să strângă rândurile și să facă împreună toate eforturile pentru salvarea titlului.

„Așteptăm direcția din partea finanțatorului principal, Primăria Timișoara, să vedem care este viziunea lor, cum se dorește a se implementa proiectul pe viitor. Fie folosind asociația existentă și numind noii reprezentanți în boardul asociației, fiindcă în prezent acesta nu are cvorum, fie realizarea unei instituții publice care să implemneteze programul artistic”, a mai declarat președintele CJ Timiș.

Alin Nica mai spune că scopul ședinței cu reprezentanții Comisiei Europene este darea unui impuls pentru a progresa până la vizita de monitorizare, ce va avea loc anul viitor.

Pe de altă parte, mai trebuie spus ca în 2020, întrucat a fost pandemie, proiectul Timisoara Capitala Culturală a Europei a primit doar 20% din banii prevăzuți a fi alocați de Guvern, Primăria Timișoara și CJ Timiș.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează