Confidenţialitate


Timiș, singurul județ cu rată de răspândire de peste 3 la mia de locuitori


Timiș, singurul județ cu rată de răspândire de peste 3 la mia de locuitori

De aproape o lună, Timișul este singurul județ din ţară care are o rată de răspândire a Sars-Cov-2, de peste 3 la mia de locuitori. Asta, în condițiile în care în județ se fac cele mai multe teste, 10 la sută – de exemplu – din numărul testelor PCR realizate la nivel național.

Autoritățile medicale au o explicație simpla. În Timiș se testează mai mult decât în alte județe din țară. În medie, în timpul săptămânii se efectuează peste 1500 de teste dintre care majoritatea sunt de tip PCR. In toate unitățtile sanitare publice  mari din Timișoara dar și la Lugoj exista aparatură de testare.

Acestora li se adauga aparatele de testare de tip PCR din clinicile private. Mai mult, persoanele care au chiar si simptome simple de Covid se testeaza imediat. În acest moment, in Timișoara si in județ sunt internați 315 pacienți cu Covid 19 dintre care 60 sunt in stare grava la terapie intensiva.

La Timișoara, incidența cazurilor de  Covid  este chiar mai mare decât in județ si ajunge la 4.70 la mia, in creștere față de zilele precedente. Mai trebuie spus că de la începutul pandemiei, în Timiș s-au înregistrat peste 35.000 de infectări cu SARS COV 2 și aproape 800 de persoane au pierdut lupta cu boala. Astăzi, gradul de ocupare a unității sanitare aflate de un an in linia 1 a luptei cu noul coronavirus, spitalul Victor Babeș este de peste 70 la suta.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează