Confidenţialitate


TIMIȘ: Captură de cinci kilograme de droguri


TIMIȘ: Captură de cinci kilograme de droguri

Procurorii DIICOT și polițiștii de la antidrog au descins în trei locuințe din Timișoara unde aveau informații că există substanțe psihoactive asociate drogurilor. Acestea erau folosite pentru prepararea etnobotanicelor.

Oamenii legii au ridicat trei suspecți pe care îi acuză că depozitau substanțele interzise și apoi le vindeau dealerilor de droguri care le prelucrau apoi și le comercializau pe piața etnobotaniocelor.

Unul dintre cei săltați de oamenii legii este tatăl unui tânăr implicat într-un alt dosar de trafic de stupefiante în urmă cu câteva săptămâni tot la Timișoara.

Mai mult, unul dintre cei vizați de polițiști se află sub control judiciar, fiind cercetat într-un dosar de trafic cu droguri.

În urmă cu câteva luni polițiștii de la antidrog au ridicat 40 de persoane din Timiș și Arad organizate în 3 grupări mari care acoperea peste 90 la sută din piață de etnobotanice din Timișoara.

Filierele erau foarte bine organizate pe mai multe paliere. Substanțele psihoactive erau aduse din străinătate, drogurile erau preparate în Timișoara și ulterior vândute în diverse orașe din vestul țării. Mai mulți tineri care au consumat amestecul halucinogen au ajuns la spital în stare gravă.

Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore pentru constituire de grup infracțional organizat și operațiuni cu substanțe psihoactive și vor fi prezentanti astăzi magistraților cu propunerea de arestare preventivă


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează