Confidenţialitate

TIFF 2023 | Încă două lozuri: Pompiliu, Sile și Dinel încep să mineze criptomonede. INTERVIU cu Alexandru Papadopol și Dorian Boguță

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se apropie de finalul ediției din 2023. La Cluj-Napoca au loc ultimele proiecții, unele cu casa închisă.

Este și cazul peliculei „Încă Două Lozuri”, un film așteptat de public mai ales după succesul primei părți din 2016.

Acum, în noua producție, cei trei eroi încep o afacere ceva mai modernă… minează monede digitale.

Doi dintre cei trei actori cu roluri principale, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, au vorbit într-un interviu acordat Europa FM la Cluj-Napoca despre noul film, despre cum a fost la filmări și despre reacțiile oamenilor după premieră.

Comedia „Încă două lozuri” va intra în cinematografe din luna octombrie.

Povestea, pe scurt. Pompiliu, Dinel și Sile, jucat de Dragoș Bucur, dornici de îmbogățire rapidă reușesc să mineze monede digitale în valoare de 6 milioane de euro, însă cumva reușesc să piardă stick-ul pe care sunt stocate criptomonedele.

„Teama noastră a fost ca partea a doua să nu scadă sub succesul primului film”

Alexandru Papadopol – Foto/Raul Bambu

La 7 ani de la debutul primei părți în cinematografe, Alexandru Papadopol, care-i dă viață lui Pompiliu, dezvăluie că cea mai importantă preocupare a celor implicați în film a fost ca partea a doua să fie la fel de apreciată ca prima:

Primul film a avut un impact foarte mare în rândul publicului, iar teama noastră a fost ca partea doua să nu cumva să scadă sub succesul primului film.

Acum vorbesc relaxat despre acest subiect pentru că am văzut filmul și știu că e mai bun decât prima parte. A fost făcut cu atenție și cu foarte multă concentrare.

Reacțiile oamenilor au fost minunate. Pare că filmul a plăcut și pot să spun că e un film bun, care mie îmi place”, a declarat Alexandru Papadopol.

Dorian Boguță, care-l interpretează pe Dinel, dezvăluie că s-au luat în calcul mai multe idei pentru continuarea filmului cu încasări record în anul 2016.

„Eu cu mare drag am așteptat șapte ani de zile acest al doilea film, chiar îmi doream să facem continuare după succesul primului. Noi nu ne-am așteptat la succesul acela. Cu atât mai frumos e când nu te aștepți.

Am mare încredere în umorul lui Paul Negoescu. Abia așteptam să vină. Venea cu tot felul de idei, una era că personajul Dinel urmează să joace la loteria din Nigeria.

Trei personaje ca Pompiliu, Sile și Dinel să mineze criptomonede e din start o comedie”, afirmă Dorian Boguță.

Alexandru Papadopol completează:

„Vremurile s-au mai schimbat și ne gândeam și că primul film a fost făcut am șapte ani, lumea s-a schimbat în timpul ăsta. Trebuia o idee care să prindă și care să fie o idee activă care să genereze un scenariu.

A apărut scenariul atunci când a trebuit. Chiar mi-a spus cineva după proiecție că e o idee extraordinară. Este foarte la modă, nici nu își dai seama câți oameni investesc în criptomonede fără să spună, fără să se știe. Este un fenomen și e foarte bine că noi l-am fructificat”, explică actorul.

„A atins toate subiectele societății de astăzi”

Dorian Boguță – Foto/Raul Bambu

Dincolo de faptul că este un film de comedie menit să stârnească amuzamentul celor din public, filmul „Încă două lozuri” are și un impact social, mai spune interpretul lui Dinel din film.

„Paul Negoescu, cu scenariul și cu filmul, a atins toate subiectele societății de astăzi, atent și cu umor. Te regășești în multe chestii”, declară Dorian Boguță.

„Am filmat în 18 zile”

Cei doi actori au dat și câteva detalii despre atmosfera de la filmări:

„A fost cumva simplu intratul în rol pentru că memoria mușchilor funcționează. Îmi aduc aminte că reacționam în film după personaj, fiind tot în mine e firesc și chiar nu a fost foarte complicat. Am făcut totul cu o mare plăcere”, spune Dorian Boguță.

În plus, continuă actorul:

„E un film independent, a fost făcut pe banii noștri și cu prieteni. A fost limitat ca zile de filmare. Normal un film se filmează 25-30 de zile, noi am filmat 18. Dacă ploua și nu se putea filma, costa bani. Am avut noroc cu vremea, Bărbosul a ținut cu noi.”

Alexandru Papadopol afirmă, de asemenea:

Noi am râs destul de mult la filmări, dar pot să spun că ne-am bucurat mai mult de ceea ce făceam, deși a existat presiunea aceasta a timpului. Este și o vorba în lumea filmului: râs la filmare, lacrimi la premieră.

E bine să te bucuri de ceea ce faci, dar să fii foarte concentrat. Paradoxal, comedia se face cu multă seriozitate și atenție”, concluzionează actorul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Raul Bambu/Europa FM