Confidenţialitate


TIFF 2022: Recital extraordinar susținut de Corina Chiriac


TIFF 2022: Recital extraordinar susținut de Corina Chiriac

Peste 2.500 de spectatori sunt aşteptaţi, vineri, la deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului de Film Transilvania.

Evenimentul de gală este programat de la ora 20 și 45 de minute, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Poveste curajoasă despre câteva femei care au schimbat lumea, filmul “Reţeaua Jane”/”Ask For Jane” va fi proiectat în deschidere.

În regiza lui Phyllis Nagy, lungmetrajul le are pe Elizabeth Banks şi Sigourney Weaver în rolurile principale.

Tot vineri seară, după un moment muzical semnat de Strings Quartet, Corina Chiriac va susține un recital extraordinar.

Artista a încântat generaţii întregi cu vocea sa inconfundabilă și va fi omagiată pe scena Galei TIFF 2022 cu o distincţie specială, acordată în onoarea celor peste cinci decenii de carieră.

Corina Chiriac a fost protagonista a sute de producţii TV şi a unor filme artistice, precum “Aventuri la Marea Neagră” (1972, regia Savel Stiopul), “Cu mâinile curate” (regia Sergiu Nicolaescu) şi serialul “Muşatinii” (regia Soranei Coroamă Stanca).

12 filme, între care și două românești, se află în cursa pentru Trofeul Transilvania.

De la ora 13 și 15 minute, Tudor Giurgiu – președintele festivalului – va fi invitatul unei ediții speciale a emisiunii România în direct, cu Cătălin Striblea.

TIFF este recomandat de Europa FM.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează