Confidenţialitate


Tesla va sponsoriza CFR Cluj (surse)


Tesla va sponsoriza CFR Cluj (surse)

Celebrul constructor american de vehicule electrice, “Tesla”, va investi la CFR Cluj.

Conform publicației “Transilvania Reporter”, campioana României la fotbal va fi sponsorizată cu 16 milioane de euro de o societate ce face parte din grupul “Tesla” și care se ocupă de construcția de elicoptere și drone.

Parteneriatul ar urma să fie oficializat cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

Grupul condus de miliardarul Elon Musk voia de mai multă vreme să își asocieze imaginea cu o echipă din fotbalul european, iar surprizele pe care gruparea ardeleană l-a produs în ultima perioadă i-au atras pe americani.

“Tesla” va livra cele 16 milioane în două tranșe: șapte milioane anul acesta și nouă în următorul.

Această investiție ar fi fost și motivul penru care antrenorul Dan Petrescu a acceptat prelungirea contractului, deși a mai avut oferte de la alte cluburi străine.

CFR Cluj va juca în 16-imile Europa Leage cu FC Sevillia, iar meciul-tur este programat la 20 februarie pe stadionul din Gruia.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează