Teleorman. O tânără de 25 de ani a fost înjunghiată de soțul ei în plină stradă în fața copilulului lor de 3 ani. Bărbatul a fost acuzat că a răpit-o și violat-o, dar a fost lăsat în libertate | AUDIO
Încă o femeie a fost ucisă în plină stradă de soțul ei, de care se separase în urmă cu câteva luni. S-a întâmplat în comuna Beciu, județul Teleorman.
Femeia, în vârstă de 25 de ani, se afla împreună cu fiul său de trei ani pe o stradă din comună atunci când fostul său soț, a înjunghiat-o mortal.
Polițiștii secției din Tărgu Măgurele au fost apelați la numărul urgență de un bărbat care a trecut pe lângă femeia inconștientă, a declarat, pentru Europa FM, purtătorul de cuvânt, IPJ Teleorman, Nicoleta Iacov.
Agresorul de 42 de ani a fost găsit în casa părinților săi, cu răni pe mâini și gât. A fost internat pentru îngrijiri medicale.
Pentru a semnala situații de violență domestică apelați linia telefonică gratuită 0800 500 333
Din datele poliției, bărbatul care și-a omorât soția a fost reclamat că o răpise și violase, dar a fost lăsat în libertate. A fost reclamat de mai multe ori că a încălcat ordinul de protecție și a amenințat familia victimei.
”La data de 26 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de femeia de 25 de ani, despre faptul că soțul ei ar fi încălcat ordinul de protecție, prin aceea că ar fi luat-o cu forța dintr-un parc, din municipiul Turnu Măgurele, ar fi bagat-o în autoturismul său, ar fi mers în extravilanul municipiului, unde ar fi blocat ușile autovehiculului și ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale, împotriva voinței sale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție și violență în familie, iar în urma cercetărilor efectuate împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive” se arată în comunicatul IPJ Teleorman.
Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu la data de 22 septembrie. Patru zile mai târziu, Judecătoria Turnu Măgurele a emis ordin de protecție pentru 6 luni. Victima nu a dorit montarea unui sistem de monitorizare electronică, mai arată sursa citată.
Tatăl tinerei sesizează poliția în mai multe rânduri că agresorul ar fi încălcat ordinul de protecție și că îl amenință. Se alege cu sancțiuni contravenționale pentru că faptele nu se confirmă, arată IPJ Teleorman. De asemenea, anunță că este agresat de ginerele său dar și de tatăl agresorului.
” La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul ca ginerele său ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu. Polițiștii au stabilit că cele sesizate nu se confirmă, apelantul fiind sancționat contravențional.
La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 11:35, polițiștii au fost sesizați, prin apel la S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, despre faptul că ginerele său îl amenință. Aspectele sesizate nu s-au confirmat, apelantul fiind sancționat contravențional.
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, despre faptul că are o altercație cu ginerele său. La aceeași dată, în jurul orei 17:20, persoana reclamata (bărbat de 42 de ani) a apelat S.N.U.A.U. 112, sesizând faptul că o persoană aruncă cu pietre în autoturismul său.
Aspectele au fost verificate, iar primul apelant a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11:55, polițiștii au fost sesizați, prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de către un bărbat, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de tatăl ginerelui său.
Aspectele sesizate au fost verificate și soluționate prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale față de bărbatul reclamat, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Persoana vătămată nu a dorit să depună plângere penală” – transmite IPJ Teleorman într-un comunicat de presă.


